Premieră medicală pentru România – Primul Curs Internaţional de Artroscopie a şoldului

Premieră medicală pentru România – Primul Curs Internaţional de Artroscopie a şoldului
Intervenţii chirurgicale interactive, transmise în direct, tehnici chirurgicale minim invazive, aplicaţii practice sunt doar câteva dintre facilităţile oferite participanţilor la primul Curs Internaţional de Artroscopie a şoldului care va avea loc în România, în zilele de 24 şi 25 august a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţa Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC).
Evenimentul este de organizat de către Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a SUUMC, cu sprijinul partenerilor din cadrul societăţii civile, cu preocupări în sfera de cercetare-inovare şi dezvoltare medicală, inclusiv pe componenta de specializare şi perfecţionare profesională.
Cursul va fi susţinut de colonel medic şef de lucrări dr. Ion Bogdan Codorean, Şef Secţie Clinică Ortopedie-Traumatologie (SUUMC) şi Dr. Ehud Rath, Centrul Medical Souraski din Tel Aviv, Israel, şi se adresează specialiştilor în domeniul ortopediei şi traumatologiei sportive.
Caracterul de noutate al acestei acţiuni constă în asigurarea unei platforme de dialog între experţii din domeniu şi a schimbului de bune practice privind diagnosticul şi tratamentul leziunilor articulaţiei şoldului, cunoscute ca fiind patologii complexe, cu o serie de riscuri şi complicaţii care pot surveni post-operator.
La acest moment, tratamentul chirurgical al afecţiunilor şoldului se înscrie în categoria intervenţiilor greu de accesat prin tehnici clasice, el necesitând, totodată, o perioadă lungă de spitalizare, cu un puternic impact psiho-emoţional asupra pacientului, ca urmare a parcurgerii etapelor, dureroase, de recuperare neuro-motorie necesare integrării în viaţa socială.
Sursa: www.scumc.ro
Dr. Ion Bogdan Codorean
Sunt Dr. Ion Bogdan Codorean, medic primar ortoped, doctor în medicină. Domeniul meu de interes este traumatologia sportivă. În cabinetul de ortopedie din București ofer consultații pentru diverse afecțiuni precum: Ruptura de menisc • Ruptura de ligamente • Tendinite • Luxații • Fracturi și multe alte leziuni ale genunchilor, umărului și șoldului, aparute în timpul activităților sportive, pe care împreună cu echipa mea le tratăm pe cale minim invazivă – artroscopic.