Osteocondrita disecantă. Cauze și tratamente

Osteocondrita disecantă reprezintă fragmentarea cartilajului și separarea osului subcondral de pe o suprafață articulară. Osteocondrita poate apărea la nivelul genunchiului, dar și la nivelul altor articulații, precum articulația gleznei. Nu trebuie neglijată, întrucât poate constitui cauza bolii degenerative articulare.

• Ce este osteocondrita disecantă
• Cauze apariție osteocondrită disecantă
• Care sunt simptomele osteodondritei disecante
• Tratament conservator osteocondrită disecantă
• Tratament chirurgical osteocondrită disecantă

Osteocondrita disecantă a genunchiului este o afecțiune în care un fragment de os acoperit de cartilaj se necrozează. Uneori devine corp liber în articulație, alteori se prăbușește, alteori doar cartilajul articular este deteriorat. Mai este denumită fractură condrală sau fractură osteocondrală. Apare de obicei spontan, la un adolescent activ sau la un adult tânăr.

Osteocondrita disecantă apare în două forme:

• Forma juvenilă (apare în copilărie)
• Forma adultă

Osteocondrita disecantă juvenilă și ce adultă constau în acelasi defect articular, dar reprezinta boli separate, datorită metabolismului osos foarte diferit în funcție de vârstă. Unii medici ortopezi consideră că forma adultă reprezintă o patologie care persistă din perioada copilăriei.

Forma juvenilă

Multi medici cred că OCD juvenilă este cauzată de stresul repetat de la nivel osos. Majoritatea copiilor cu OCD juvenilp au practicat spor de performanță de la vârste foarte fragede. Un orar încarcat de antrenamente și competiții poate genera la nivel femural un stres care poate determina apariția OCD la copii.

Forma adultă

Etiologia este incertă, dar se consideră a fi datorata unei combinatii multifactoriale:

• Predispoziție genetică (sugerata de boala multiarticulară și de prezentța la mai muti membri ai aceleiași familii)
• Ischemia
• Traumatisme mici și repetate
• Laxitate ligamentară
• Factori biomecanici

Simptomatologia de debut este moderată și se înrăutățeste în timp. Mișcarea în articulația genunchiului devine dureroasă, genunchiul devine inflamat și sensibil la atingere. Uneori durerea este suficient de mare încât determină pacientul sa evite folosirea piciorului afectat.

Aceste simptome sunt frecvent înâlnite la sportivii de performanță. Pe măsură ce boala se agravează, porțiunea de os afectat se poate prăbuși, formând o depresiune față de suprafața articulară netedă. Cartilajul care acoperă această zonă se deteriorează, iar pacientul resimte o senzație de frânare în articulație, însoțită de durere. În unele cazuri osul necrotic se desprinde de femur devenind un corp liber intraarticular, ce poate produce blocajul genunchiului.

Dacă fragmentul osos afectat devine parțial sau total desprins, este necesară intervenția chirurgicală pentru îndepartarea corpului liber sau pentru fixarea acestuia. Medicul chirurg ortoped trebuie să fie foarte bine informat cu privire la dimensiunea și localizarea leziunii înainte de a stabili protocolul operator. Pentru asta ar putea avea nevoie de explorări suplimentare: Radiografii, RMN, etc.

Metoda artroscopică

În unele cazuri, chirurgul ortoped poate efectua operația sub control artroscopic. Dacă este folosit artroscopul, intervenția necesită incizii mai mici decât operația deschisă. De asemenea, timpul de recuperare și reintegrare este mai scurt.

Metoda deschisă

Este necesară atunci când este neclar cum poate fi fragmentul mai bine poziționat sau când afecțiunea este foarte greu de tratat artroscopic. Operația deschisa presupune incizii mai mari și permite medicului chirurg ortoped accesul direct în genunchi în timpul intevenției.

Repararea fragmentului

Dacă fragmentul osos liber provine dintr-o zonă “cu încărcare” (care preia greutatea în momentul sprijinului pe membrul afectat), medicul chirurg ortoped va încerca să reatașeze fragmentul, în masura în care acest lucru este posibil. Pentru a fixa fragmentul se folosesc pini sau suruburi metalice mici. De multe ori acest lucru este dificil pentru că fragmentul liber nu se mai potrivește cu locul din care s-a detașat. Astfel, chirurgul ortoped trebuie să refacă congruența suprafețelor. În pofida dificultăților, reatașarea fragmentului are rezultate pe termen lung mult mai bune decat îndepartarea lui.

Îndepartarea fragmentului

Atunci când fragmentul desprins nu poate fi reatașat, acesta se îndepărtează. Ceea ce rezultă este un defect de cartilaj articular care se tratează ca atare. Vezi aici mai multe despre Tratamentul defectului de cartilaj articular.

Tratamentul conservator poate fi suficient pentru jumătate din cazurile de osteocondrită disecantă juvenilă. Scopul este facilitarea vindecării, înainte ca procesul de creștere osoasă sa înceteze. Chiar dacă radiografiile arată închiderea cartilajelor de creștere, tratamentul conservator poate fi încercat. Dacă leziunea se vindecă, în cazul formei juvenile, prognosticul pe termen lung este excelent.

Tratamentul conservator penru forma juvenila poate dura 10-18 luni. În această perioada este esențiala sistarea oricarei activități ce produce durere la nivelul genunchiului. Acest lucru înseamnă încetarea practicării sportului. Medicul ortoped poate recomanda folosirea cârjelor sau imobilizarea în atelă gipsata pentru câteva luni. Odată cu diminuarea simptomatologiei pot fi începute exercițiile de recuperare ce nu implică sprijinul podal în piciorul afectat. Exercițiile trebuie efectuate cu grijă, fara a cauza durere, sub supravegherea unui fizioterapeut.
La unii pacienți simptomatologia persistă, iar explorările imagistice arata o agravare a afecțiunii. Acești pacienți, precum și cei care nu beneficiază de pe urma tratamentului conservator necesită intervenție chirurgicală.

Este important să acordați acestei afecțiuni atenție de la început și să contactați de urgentă un medic ortoped bun, care să vă îndrume pe calea potrivită.