Ce este capsulita adezivă sau umărul înghețat
Capsulita adezivă (sau umărul înghețat) este o afecțiune care produce limitarea mișcării în articulația umărului prin contracția și cicatrizarea capsulei articulare (figura 1). Afectează 2% din populația lumii, de obicei pacienți între 40 și 60 de ani, fără predispoziție clară bazată pe dominanța unui braț sau ocupație.
Articulația umărului este reprezentată de o suprafață sferică (capul humeral) poziționată într-o cavitate (cavitatea glenoidă). În jurul articulației umărului există o capsulă formată din țesut conjunctiv care îmbracă articulația. În mod normal, articulația umărului permite un grad de mișcare mai mare decât orice altă articulație din corp. Când un pacient dezvoltă o capsulită adezivă (sau umăr înghețat), capsula se contractă.
Cauze apariție capsulită adezivă
Cel mai adesea, capsulita adezivă apare fără leziuni asociate sau cauze detectabile. Există pacienți care dezvoltă umăr înghețat după leziuni traumatice, dar aceasta nu este o situație obișnuită. Factorii de risc în dezvoltarea capsulitei adezive includ:
- Vârstă & Sex: Capsulita adezivă apare cel mai frecvent la pacienții cu vârsta între 40 și 60 de ani și este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbați.
- Afecțiuni endocrine: Pacienții cu diabet au risc crescut pentru a dezvolta capsulită adezivă. Alte anomalii endocrine, precum problemele tiroidiene, pot de asemenea duce la apariția capsulitei adezive.
- Traumatisme de umăr sau intervenții chirurgicale: Pacienții care suferă un traumatism de umăr sau o intervenție chirurgicală pot dezvolta capsulită adezivă. Când intervenția chirurgicală este urmată de imobilizarea prelungită, riscul devine maxim.
- Alte afecțiuni sistemice: Câteva afecțiuni sistemice precum bolile de inimă și boala Parkinson au fost de asemenea asociate cu un risc crescut în dezvoltarea capsulitei adezive.
Simptome capsulită adezivă
Dintre simptomele capsulitei adezive, amintim:
- Durerea de umăr, surdă și persistentă; se poate agrava odată cu mișcarea; localizată de obicei la nivelul regiunii umărului și câteodata la nivelul brațului superior
- Limitarea mișcării în articulația umărului
- Dificultatea efectuării unor mișcări precum pieptănatul, îmbrăcarea unui tricou
- Durere care apare în încercarea de a dormi pe umărul afectat
Stadiile unui umăr înghețat
Tratament conservator capsulită adezivă
Umărul înghețat se ameliorează în general fără intervenție, însă acest lucru durează uneori până la 2 – 3 ani. Tratamentul este axat pe controlul durerii și restaurarea gradului de mișcare.
Tratamentul conservator pentru capsulita adezivă / umărul înghețat consta în:
- Exerciții și stretching (figura 1)– au ca scop creșterea gradului de mișcare în articulația umărului și diminuarea atrofiei musculare. Importanța exercițiilor și stretching-ului nu trebuie tratate ca fiind cheia unui tratament de succes al umărului înghețat. Pacienții nu pot spera să obțină rezultate satisfăcătoare dacă efectuează exerciții doar când lucrează cu un fizioterapeut. Aceste exerciții trebuie efectuate de câteva ori pe zi.
- Fizioterapia – Fizioterapeutul poate ajuta pacientul în realizarea unui program de exerciții, asociind de asemenea ultrasunete, gheața, căldura și alte modalități terapeutice. Așa cum este menționat mai sus, este important ca pacienții să efectueze aceste exerciții de câteva ori pe zi, nu doar în prezența fizioterapeutului.
- Medicamente anti-inflamatoare – Nu s-au dovedit a fi eficiente în modificarea semnificativă a capsulitei adezive, dar pot fi folositoare în diminuarea durerii.
- Injecțiile cu cortizon – sunt de asemenea frecvent folosite pentru diminuarea inflamației la nivelul umărului înghețat. Cuantificarea beneficiului injecțiilor cu cortizon este neclară, dar acestea pot ajuta la diminuarea durerii și în consecință la intensificarea programului de exerciții. Cortizonul este eficient atunci când este folosit în asociere cu fizioterapia pentru managementul umărului înghețat.
Tratament chirurgical capsulită adezivă
Intervenția chirurgicală este luată în considerare atunci când nu există ameliorare a durerii sau a mobilității după o perioadp adecvata de fizioterapie și medicatie anti-inflamatorie. Când sunt luate în considerare măsuri mai invazive, pacientul trebuie să știe că după un anumit timp, în majoritatea cazurilor, suferința se ameliorează iar mobilitatea se îmbunătățește. Chirurgia implică întotdeauna riscuri.
Intervenția chirurgicală are ca scop întinderea capsulei articulare contractate. Cele mai comune metode sunt manipularea sub anestezie și artroscopia de umar:
- Manipularea sub anestezie implică adormirea pacientului și fortarea umărului. Acest proces poate produce întinderea sau lezarea capsulei articulare.
- În timpul artrocopieei, medicul chirurg ortoped face câteva incizii în jurul umărului. O cameră și instrumente mici sunt introduse prin aceste incizii. Aceste instrumente sunt folosite pentru a tăia portiunile strâmte ale capsulei articulare.
Deseori, manipularea sub anestezie și artroscopia sunt folosite împreuna pentru a obține rezultate maxime. După intervenție, fizioterapia este importantă pentru a menține mobilitatea care a fost obținută prin chirurgie. Timpul de recuperare variază, de la 6 săptămâni la 3 luni.
Mergeți la un medic ortoped bun înainte ca durerea de umăr să se agraveze.