Osteocondrita disecantă talară (OCDT)

Osteocondrita disecantă talară este o afecțiune care apare la toate categoriile de vârstă, cel mai frecvent la nivelul genunchiului, dar și la nivelul altor articulații, precum articulația gleznei. Este o afecțiune care nu trebuie neglijată; poate constitui cauza bolii degenerative articulare.

• Cauze apariție osteocondrită disecantă
• Simptome osteocondrită disecantă
• Tratamentul conservator
• Tratamentul chirurgical

Osteocondrita disecantă talară este o afecțiune în care un fragment de os acoperit de cartilaj se necrozează. Uneori devine corp liber în articulație, alteori se prăbușește, alteori doar cartilajul articular este deteriorat. Mai este denumită fractură condrală sau fractură osteocondrală.

În cele mai multe cazuri, osteocondrita disecantă talară sunt fracturi osteocondrale cu deplasare. Aceste fracturi apar în luxațiile severe de gleznă. Localizarea fracturii osteocondrale este determinată de mecanismul luxației inițiale, iar dimensiunea și severitatea sunt variabile. Dacă osul subcartilaginos este zdrobit, dar cartilajul este intact, fragmentul de obicei nu se deplasează. Dacă este rupt și cartilajul articular, fragmentul se poate deplasa. În momentul în care un fragment se deplasează, pierde sursa de vascularizație de la nivelul osului de origine și se necrozează, făcând vindecarea spontană mai puțin probabilă.

Exista dovezi că o luxație poate distruge vascularizația osului pe o suprafață restransă. Zona afectată se necrozează în timp, iar acest lucru explică apariția cazurilor de osteocondrită disecantă talară fără istoric traumatic recent.

Inițial, simptomatologia este la fel ca în cazul oricărei luxații de gleznă. Apar edemul, durerea și impotența funcțională (imposibilitatea folosirii piciorului afectat). Nu există simptome care să sugereze apariția unei fracturi osteocondrale cu deplasare. Radiografia reprezintă cea mai bună cale de diagnosticare a fracturii cu deplasare.
Cu timpul, simptomatologia se înrăutățește. Mișcarea în articulația gleznei devine dureroasă, glezna se umflă și devine sensibilă la atingere. Uneori durerea este suficient de mare încât determină pacientul să evite folosirea piciorului afectat. Fragmentul poate produce blocajul gleznei.

Dacă problema este descoperită imediat după luxația de gleznă, se poate folosi imobilizarea gipsată pentru șase săptămâni, timp în care poate apărea vindecarea. Pacientul nu trebuie sa calce pe piciorul afectat și trebuie să poarte cârje pe perioada imobilizării.

Dacă fragmentul osos afectat devine pațtial sau total desprins, este necesară intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea corpului liber. După îndepărtare se practică foraje în locul care a fost ocupat de fragmentul îndepartat, cu scopul stimulării formării de noi vase de sange și de țesut fibros (Figura 1).

Metoda artroscopică

În unele cazuri, chirurgul ortoped poate efectua operația sub control artroscopic. Dacă este folosit artroscopul, interventia necesită incizii mai mici decat operația deschisă. De asemenea, timpul de recuperare și reintegrare este scurtat.

Metoda deschisă

Este necesară cand este greu de ajuns la fragment (articulația gleznei este o articulație mică și artroscopul este greu de introdus în anumite regiuni). Incizia este facută de obicei în partea anterioară a articulației. Forajele sunt făcute cu ajutorul unor instrumete speciale.