I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.


30/04/2025 Blog0

Diagnostic si tratament

Leziunile sportive in zona coapsei proximale (regiune inghinala, regiune anterioara, regiune fesiera sau subfesiera) sunt frecvent întâlnite la sportivii de performanta. Aceste tipuri de leziuni vizează partea musculara dar cel mai frecvent tendoanele mușchilor adductor lung proximal, ischiogambieri (biceps femural, semitendinos, semimembranos), sau tendonul mușchiului drept femural. Sporturile cele mai afectate sunt fotbalul, hocheiul, atletismul, etc.

Mușchii ischiogambieri aparțin compartimentului posterior al coapsei si sunt reprezentați de mușchiul biceps femural, mușchiul semitendinos si cel semimembranos. Ei pleacă de pe tuberozitatea ischidiaca, se despart la jumătatea coapsei si se insera la nivelul articulației genunchiului. Funcția acestor mușchi este una esențiala si anume de extensie a coapsei pe trunchi dar cel mai important de flexie a genunchiului. Bicepsul femural participa de asemenea la mișcarea de rotație externa iar ceilalți doi la rotația interna a genunchiului. Secundar, participa la stabilizarea pelvisului si a membrului inferior.

Mușchii ischiogambieri

Leziunile proximale de mușchi ischiogambieri se pot solda cu o rata mare de morbiditate locala. Leziunile pot varia de la întinderi , leziuni parțiale, tendinite, degenerări, pana la rupturi complete, complexe.

O leziune completa înseamnă o ruptura a tuturor celor trei tendoane si reprezintă aproximativ 10% din toate tipurile de leziuni la nivelul mușchilor ischiogambieri.

Diagnostic:

Clinic, leziunea de mușchi ischiogambieri se poate solda la momentul producerii cu o durere intensa localizata la nivelul coapsei posterioare, subfesier, inclusiv pacientul poate auzi sau simți o pocnitura. In faza acuta se poate obiectiva un hematom la nivelul coapsei, de asemenea se poate palpa un gol sau un defect in regiunea subfesiera. Un alt semn clinic ce se poate întâlni este absenta tensiunii tendoanelor distale când pacientul sta cu genunchiul flectat activ la 90 de grade (semnului sfoarei de arc).

Diagnosticul de certitudine se stabilește cu ajutorul investigațiilor imagistice prin rezonanta magnetica (IRM) sau ecografie musculo-scheletala.

Rezultate la 5 luni post-operator:

Tratament:

Acuzele cele mai frecvente ale pacienților cu ruptura de ischiogambieri sunt durerea sau disconfortul, iar in cazul sportivilor de performanta, o scădere a nivelului de performanta in cadrul activităților sportive practicate, fie din cauza unei slăbiciuni musculare persistente fie din cauza durerii. Tratamentul așadar trebuie personalizat sa corespunda nevoilor pacienților.

Tratamentul conservator poate avea rezultate bune la pacienții cu un nivel scăzut sau mediu de activitate fizica, sau la cei cu leziuni mai puțin grave (incomplete, unde doar un singur tendon este afectat si retractat mai puțin de 2 cm de tuberozitatea ischidiaca) sau la pacienți cu leziuni vechi. El consta in administrarea de antiinflamatorii, crioterapie, repaus sportiv in primele 2 săptămâni de la accidentare, urmat de o perioada variabila de gimnastica medicala intr-un centru de recuperare specializat. In acest timp, se pot practica infiltrații cu corticosteroizi la pacienții cu simptomatologie persistenta, sau infiltrații cu produce biologice regeneratoare (celule stem din țesutul abdominal adipos, PRP sau PRF).

Cu toate acestea, studiile recente arata ca rata de recuperare si de satisfacție a pacientului este semnificativ mai mare după tratamentul chirurgical, in detrimentul unei durate potențial mai lungi de recuperare, iar rata de reîntoarcere la sport la același nivel ca înainte de accidentare este de pana la 100%. Comparativ cu pacienții tratați chirurgical, cei tratați conservator pot de asemenea manifesta dureri sciatice daca țesutul cicatriceal de la nivelul leziunii irita sau cuprinde nervul sciatic, ceea ce poate duce la op perioada îndelungata de recuperare si nevoie mai mare de antiinflamatoare.

Tratamentul chirurgical este indicat in cazul leziunilor complete, avulsiilor, leziunilor parțiale cu retracție mai mare de 2 cm a tendonului afectat, la pacienții activi fizic si la sportivii de performanta sau la toți pacienții la care tratamentul conservator nu a dat rezultate optime.

Opțiunile tratamentului chirurgical nu sunt variate, cea mai frecventa tehnica fiind cea de sutura si reinserție a tendonului proximal la nivelul tuberozității ischiadice cu ajutorul unor ancore specifice si a unor fire de sutura de înalta rezistenta. Printre alte opțiuni se numără si repararea endoscopica versus deschisa sau aport de autogrefa in cazul tendoanelor foarte retractate ce nu se pretează la reinserție.

Pacientul se poziționează in decubit ventral, cu genunchiul in flexie. Intervenția chirurgicala nu durează mult, iar partea cea mai dificila este abordul chirurgical întrucât la 1 centimetru lateral de tendoanele ischiogambierilor trece nervul sciatic si aproximativ 0.7 cm lateral trece si nervul femural cutanat posterior.

După o disecție atenta, urmează curățarea de țesut cicatriceal a tendonului identificat a fi rupt, debridarea locului de reinserție pe tuberozitatea ischidiaca, sutura tendonului lui cu fire de înalta rezistenta si reatașarea lui cu ajutorul unor ancore specifice sau a unor șuruburi de interferenta specifice.

Tratamentul chirurgical

Recuperarea postoperatorie

Nu exista momentan un consens in literatura însă in funcție de severitatea leziunii si de gradul de retracție, pacientului ii poate fi interzis mersul cu sprijin pe membrul inferior operat pana la 6 saptamani. Se foloseste de asemenea o orteza speciala care sa tina coapsa in extensie sau genunchiul in flexie, pentru a relaxa muschii gambieri. Miscarea pasiva continua se poate începe dupa 2 saptamani de la operatie insa acest interval de timp poate fi variabil in functie de complexitatea cazului. Pacientul se poate intoarce la sport dupa minim 3 luni de la operatie.

 

Leziunile de tendon proximal ADDUCTOR LUNG:

Mușchiul adductor lung pleacă de pe simfiza pubiana si se insera pe fata interna a diafizei femurale (linea aspera), având funcția principala de aducție si ușoara rotație interna a coapsei dar si de stabilizare a pelvisului si a membrului inferior.

Leziunea tendonului adductor lung se produce la sportivi prin mecanisme majoritar non-contact in timpul unei încărcări excentrice de abducție forțata, extensie si rotație externa a soldului.

Diagnostic:

Ruptura de tendon proximal adductor lung este caracterizata de o durere intensa si mărire aparenta de volum, brusca sau graduala, in zona interna a treimii proximale a coapsei sau adiacenta regiunii inghinale. Pacientul deseori aude sau simte o pocnitura / trosnet la momentul producerii.

La examenul clinic, in faza acuta, se poate obiectiva o echimoza fie inghinala fie decliv la nivelul coapsei. In faza cronica, leziunea se poate manifesta printr-un disconfort surd, exacerbat la activitățile fizice. Medicul poate palpa capătul rupt al adductorului in timpul contracției acestuia.

Diagnosticul de certitudine se stabilește in urma evaluării imagistice prin rezonanta magnetica (IRM) sau ecografie musculo-scheletala.

Ruptura de tendon proximal adductor lung

Tratament:

Acuza cea mai frecventa a pacientului este o scădere a nivelului de performanta si durere in cadrul activității sportive practicate. Astfel tratamentul trebuie personalizat si indicațiile se fac in funcție de nevoile pacientului.

Tratamentul conservator este recomandat tuturor pacienților cu nevoi fizice minime si medii. Acesta consta inițial in repaus fizic, tratament antiinflamator adecvat, crioterapie si compresie la nivelul coapsei cu ajutorul unei benzi / fase elastice, urmate bineînțeles de gimnastica medicala intr-un centru de recuperare specializat.

Pentru pacienții care optează pentru tratamentul conservator, literatura de specialitate arata ca injecțiile cu factori de creștere si putere regenerativa, cum ar fi celulele stem din țesutul adipos abdominal, PRP, PRF etc, pot fi benefice pentru repararea leziunilor incomplete.

Tratamentul conservator poate da rezultate bune inclusiv la sportivii de performanta, însă nimeni nu poate garanta recuperarea completa.

In orice caz, se întâmpla frecvent ca pacienții sa acuze in continuare un disconfort restant si o scadere a nivelului de performanta. Atunci intra in discuție posibilitatea unui tratament chirurgical ortopedic.

Tratamentul chirurgical:

Studii recente susțin ca tratamentul chirurgical duce la o întoarcere la sport la aceeași capacitate anterioara accidentarii, in detrimentul unei recuperări mai îndelungate postoperatorii comparative cu tratamentul conservator.

Printre indicațiile principale ale tratamentului chirurgical se numără avulsiile proximale, rupturi de grad înalt sau leziuni cronice cu slăbiciune musculara reziduala sau funcție compromisa.

Abordul chirurgical este extrem de important, fiind cea mai grea parte a operației. Necesita o cunoaștere foarte buna a anatomiei zonei inghinale întrucât elemente vasculo-nervoase esențiale tranzitează aceasta zona (vena, artera si nervul femural). Printr-o incizie minim invaziva centrata pe simfiza pubiana si prelungita in lungul mușchiului adductor lung, se identifica capătul rupt al tendonului, se debrideaza țesutul cicatriceal si se prepara tendonul pentru reinserție.

Reinserția poate fi realizata cu ancore speciale si fire neresorbabile de înalta rezistenta, sau cu șuruburi de interferenta.

Întreaga operație durează maxim 1 h. Deși este o operație relativ scurta, presupune o echipa operatorie pregătită, cunoștințe anatomice foarte bune si implanturi de încredere, cu care chirurgul sa fie familiar.

Tratemanet chirurgical

Recuperarea postoperatorie:

Imediat postoperator, pacientul va putea calca cu sprijin parțial pe membrul inferior operat, cu ajutorul a doua cârje. Se inițiază tratament antiinflamator si crioterapie si se incepe imediat gimnastica medicala. Pacientul trebuie sa evite abducția si extensia coapsei aproximativ 1 luna, pentru a acorda timp de osteointegrare a tendonului la simfiza pubiana.

Întoarcerea la sport este posibila oricand dupa o perioada de recuperare intensiva, însă nu mai devreme de 12 saptamani.

Bibliografie:

  1. Luengo-Alonso G, Alcobía-Díaz B, Aramberri M, León-Gómez E, Villalón-González L, Valentí-Nin JR. Management of Proximal Hamstring Injuries: Non-operative and Operative Treatment. Curr Rev Musculoskelet Med. 2024 Jul 16;17(9):373–385. doi: 10.1007/s12178-024-09911-0.
  2. Fletcher AN, Cheah JW, Nho SJ, Mather RC. Proximal Hamstring Injuries. Clin Sports Med. 2021 Apr;40(2):339–361. doi: 10.1016/j.csm.2021.01.003.
  3. Bertiche P, Mohtadi N, Chan D, Hölmich P. Proximal hamstring tendon avulsion: state of the art. J ISAKOS. 2021 Jul;6(4):237–246. doi: 10.1136/jisakos-2019-000420.
  4. Azar FM, Canale ST, Beaty JH, editors. Campbell’s operative orthopaedics. 14th ed. Philadelphia: Elsevier; 2020.​

Durere-de-genunchi.jpg

05/03/2025 Blog0

Durerea de genunchi este o afecțiune larg răspândită care poate afecta persoane de orice vârstă și poate fi cauzată de mai mulți factori. Afecțiunea poate apărea fie ca urmare a unei traume acute, fie a unei boli medicale subiacente. Durerea de genunchi este de obicei invalidantă, afectând grav calitatea vieții unei persoane. Deoarece genunchiul joacă un rol central în oferirea mobilității de zi cu zi, orice disfuncție a acestei articulații are potențialul de a deveni o piedică în mișcare și de a preveni activitatea de zi cu zi. Prin urmare, este extrem de crucial să se identifice în mod corespunzător factorii cauzali ai durerii de genunchi, precum și factorii care contribuie la oferirea unui tratament adecvat.

Scopul acestui articol este de a prezenta pe scurt anatomia genunchiului, cauzele generale ale durerii acestuia, afecțiunile medicale radiculare, factorii de risc, simptomele tipice, examinările de diagnosticare, terapiile accesibile și procesele de prevenire a durerii.

Anatomia genunchiului

Genunchiul este una dintre cele mai complicate articulații din corpul uman, responsabilă pentru mobilitatea generală și echilibrul în timpul mișcărilor fizice. Articulația este situată între femur, tibie și rotulă. Deși majoritatea articulațiilor corpului asigură o mișcare limitată, genunchiul susține flexia și extensia, precum și rotația limitată a tibiei.

Pentru a înțelege cu adevărat complexitatea genunchiului însă, trebuie să povestim despre structurile de bază ale acestuia. Oasele sunt ținute în loc de ligamente, iar ligamentele sunt țesuturi elastice care stabilizează articulația. Unele dintre ligamentele cheie ale genunchiului sunt ligamentele colaterale (mediale și laterale), care stabilizează genunchiul lateral, și ligamentele încrucișate (anterior și posterior), care controlează mișcarea de rotație și alunecare a femurului pe tibie.

Cartilajul articular, învelișul de protecție al suprafețelor osoase și a  materialului de amortizare a frecării, este necesar pentru ca genunchiul să funcționeze normal și fără durere. Două segmente de cartilaj în formă de semilună numite menisc au rol de amortizare, protejează oasele de șoc și distribuie uniform presiunea prin articulație.

Mușchii și tendoanele din jurul genunchiului ajută la mișcarea acestuia. De exemplu, tendonul rotulian leagă rotula cu tibia, iar mușchii ischio-coardei stabilizează genunchiul în timpul mersului și al altor mișcări. Este vital ca toate aceste structuri să colaboreze în armonie pentru a menține genunchiul sănătos și mobil.

Cauzele Durerii de Genunchi

Cauza durerii poate avea diverse motive, precum:

  • Leziuni acute: Mișcarea bruscă sau trauma pot provoca leziuni ale genunchiului. Traumatismul brusc poate avea ca rezultat leziuni ale ligamentelor sau meniscului, luxații sau contuzii.
  • Utilizare excesivă: Activitățile fizice care stresează genunchiul, cum ar fi alergarea pe distanțe lungi, urcatul scărilor sau practicarea sporturilor de impact pot duce la suprasolicitarea articulației. Tensiunea excesivă poate provoca inflamarea tendoanelor sau a burselor, fapt ce poate provoca durere.
  • Alinierea greșită a genunchiului: Problemele de aliniere greșită, cum ar fi o rotulă deplasată, pot duce la o frecare necorespunzătoare între oase. Nealinierea poate duce la durere continuă, în special în timpul activităților care implică îndoirea sau îndreptarea genunchiului.
  • Încordare repetitivă: Mișcările repetitive ale genunchilor, cum ar fi ridicarea greutăților, ghemuirea sau întoarcerea, pot duce la inflamarea tendoanelor, provocând durere și rigiditate.
  • Obezitatea: Excesul de greutate pune presiune asupra genunchilor, iar acest lucru poate duce la o uzură prematură a cartilajului și la dureri cronice. Persoanele supraponderale sunt susceptibile la a dezvolta răni sau afecțiuni care implică articulațiile genunchiului.
  • Lipsa de vitamine sau minerale: Aportul slab de nutrienți esențiali, inclusiv vitamina D, calciu și magneziu, poate afecta negativ sănătatea oaselor și a articulațiilor. Deficiența de vitamine și minerale poate afecta structurile articulare și durată de vindecare naturală a corpului.
  • Vârsta: Odată cu înaintarea în vârstă, articulațiile se slăbesc și devin mai predispuse la degenerare și uzură.

 Afecțiunile care determină durerile de genunchi

Afecțiunile care determină durerile de genunchi

Durerea de genunchi poate fi cauzată de o varietate de afecțiuni medicale care afectează articulațiile. Unele dintre cele mai frecvente cauze sunt:

  • Osteoartrita: Este una dintre cauzele majore ale durerii persistente la nivelul genunchiului. Deși osteoartrita este de obicei asociată cu îmbătrânirea, ea poate fi cauzată și de o leziune anterioară.
  • Artrita reumatoidă: Spre deosebire de osteoartrita, artrita reumatoidă este o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesutul articular sănătos. Această afecțiune provoacă inflamație severă, rigiditate și durere persistentă la genunchi. Artrita reumatoidă poate fi experimentată și la nivelul altor articulații din restul corpului.
  • Leziuni ale ligamentelor: Acestea apar frecvent la persoane care practică sporturi ce implică schimbări bruște de direcție sau mișcări rapide. O ruptură de ligament poate fi foarte dureroasă și poate duce la instabilitate, intervenția chirurgicală fiind în general necesară pentru a permite funcționarea normală a articulațiilor.
  • Leziuni meniscale: Meniscurile sunt tampoane de cartilaj care au rolul de a absorbi șocurile ce distribuie greutatea între oase. Tampoanele pot fi rănite prin lovituri directe sau schimbări bruște în mișcare. Simptomele cauzate în cazul acestor leziuni includ de obicei durere, inflamație locală și rigiditate.
  • Tendinita rotuliană: Tendinita rotuliana este o inflamatie a tendonului care leaga rotula de tibia. Aceasta poate fi cauzată de stresul repetat asupra genunchiului, de obicei la sportivii care se angajează în sporturi de mare impact precum fotbalul, baschetul sau voleiul.
  • Bursita: Bursita este inflamația burselor, mici saci plini de lichid care au rolul de a reduce la minimum frecarea dintre oase și țesuturile moi. La nivelul genunchilor, bursita poate apărea ca o consecință a presiunii repetitive sau a traumei directe.
  • Sindromul femural patello: Apare din cauza unei traume la nivelul rotulei și se manifestă prin frecarea acesteia direct de femur. Pacienții cu acest sindrom resimt adesea durere în partea din față a genunchilor. Disconfortul poate fi agravat de activitățile ce necesită îndoirea picioarelor, cum ar fi alergarea sau urcatul scărilor.

Factori de risc

Există diverse motive care pot face o persoană susceptibilă la dureri de genunchi. Acestea sunt următoarele:

  • Vârsta: Degenerarea articulațiilor și a cartilajului este un proces natural care poate duce la osteoartrită.
  • Greutatea corporală: Obezitatea și supraponderalitatea exercită o presiune excesivă asupra articulațiilor genunchiului și, astfel, ar putea exista o degenerare prematură a articulațiilor.
  • Activitate fizică: Persoanele care practică sporturi cu impact repetitiv prezintă un risc crescut de a se accidenta.
  • Istoricul familial: Anumite afecțiuni, precum artrita, se pot moșteni pe fond genetic.

Simptomele durerii de genunchi

Semnele durerii la genunchi diferă, de asemenea, în funcție de agentul cauzal. Semnele pot fi:

  • Durere cronică sau intermitentă;
  • Inflamație locală;
  • Rigiditate și incapacitate de a îndoi sau îndrepta genunchiul;
  • Sunete de scârțăit sau pocnire în timpul mișcării;
  • O senzație de slăbiciune în articulația genunchiului. 

Diagnosticarea durerii de genunchi

Diagnosticare durere genunchi

Pentru a diagnostica cu exactitate cauza durerii, medicul poate efectua un examen fizic complet, care poate consta în studii imagistice precum raze X, RMN sau ultrasunete. Pe baza istoricului și simptomelor pacientului, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi analizele de sânge, pentru a identifica cauza problemei.

Tratamentul durerii de genunchi

Tratamentul durerii de genunchi depinde de gravitatea afecțiunii și de etiologia care stă la baza acesteia. Schema de tratament pot include:

  • Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) care vizează ameliorarea inflamației și a disconfortului;
  • Fizioterapia menită să fortifice musculatura din jurul genunchiului și să sporească mobilitatea;
  • Injecții cu corticosteroizi cu scopul de a atenua inflamația semnificativă;
  • Intervenții chirurgicale pentru repararea ligamentelor rupte, înlocuirea articulației genunchiului sau rectificarea altor anomalii structurale.

Prevenirea durerilor de genunchi

Durerea de genunchi este o problemă întâlnită frecvent la majoritatea oamenilor, dar care poate fi însă prevenită sau tratată în mod corespunzător. Determinarea motivului pentru care apare durerea – indiferent dacă este o afecțiune degenerativă, o afecțiune acută sau o afecțiune autoimună – este cel mai important pas pentru o recuperare de succes. Având în vedere anatomia complicată a genunchiului, prevenția este importantă pentru funcționarea generală a articulațiilor pe termen lung.

Dacă vă confruntați cu o durere cronică, este indicat să consultați un specialist care vă va oferi un diagnostic și un program de tratament bun.

Surse articol:

Mayo Clinic, M.C. Knee pain. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/knee-pain/symptoms-causes/syc-20350849

Johns Hopkins Medicine, J.H.M. Knee Pain and Problems. Disponibil pe https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/knee-pain-and-problems

Cleveland Clinic, C.C. Knee pain. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21207-knee-pain

National Health Service, N.H.S. Knee pain. Disponibil pe https://www.nhs.uk/conditions/knee-pain/


Ce-este-reinserția-LIA.jpg

18/12/2024 Blog0

Ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, afectând adesea sportivii de performanță sau amatori. Această afecțiune poate provoca durere intensă temporară, instabilitate și impotență funcțională, făcând activitățile zilnice dificile. Pentru mulți pacienți, intervenția chirurgicală de reinserție a ligamentului este o soluție eficientă pentru a recâștiga mobilitatea completă și pentru a preveni deteriorarea suplimentară a articulației genunchiului.

În acest articol, vom explora detalii despre ruptura LIA, de la diagnostic la simptomele comune, și când este necesară operația de reinserție.

Ce este Ruptura de Ligament Încrucișat Anterior (LIA)?

Ligamentul încrucișat anterior (LIA) este unul dintre cele patru ligamente principale care stabilizează articulația genunchiului, asigurând stabilitatea acestuia în timpul activităților care implică schimbări bruște de direcție, sărituri sau opriri rapide. O ruptură de LIA apare atunci când acest ligament este supus unei forțe crescute (care depășește capacitatea sa de rezistență).

Ruptura de LIA este frecventă în sporturi precum fotbalul, baschetul, schiatul și tenisul, dar poate apărea și în viața de zi cu zi, în urma unui accident sau a unei căzături. Această leziune poate varia de la o întindere sau rupere parțială până la o ruptură completă, ceea ce duce la instabilitatea genunchiului.

Rupturile de LIA, dacă nu sunt tratate adecvat, pot conduce la complicații pe termen lung, precum artroza. În funcție de mai mulți factori, tratamentul poate varia de la terapie conservatoare la intervenție chirurgicală. Operația de reinserție LIA este recomandată la rupturi acute cu bont ligamentar integru.

Diagnosticarea rupturii LIA

Diagnosticarea unei rupturi de LIA începe cu o evaluare clinică efectuată de medic, care va analiza istoricul pacientului și va efectua o serie de teste clinice. Unele dintre cele mai comune teste utilizate pentru a evalua instabilitatea genunchiului sunt testul Lachman, testul pivot shift sau testul sertarului anteroposterior, care pot fi folosite pentru a identifica mișcările necontrolate ale articulației.

Pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate recomanda efectuarea unui RMN de 1.5 sau 3 Tesla (rezonanță magnetică nucleară), care oferă o imagine clară a stării ligamentului și a altor structuri din genunchi, precum meniscurile și cartilajul. Radiografiile se efectuează pentru a exclude alte leziuni osoase. În urma acestor investigații, medicul va putea stabili severitatea rupturii și cel mai bun plan de tratament.

Simptomele rupturii LIA

Ruptura de ligament încrucișat anterior este însoțită de o serie de simptome. Unul dintre cele mai comune semne este o senzație de „pocnet” la nivelul genunchiului, care poate fi auzită sau resimțită în momentul în care ligamentul se rupe. Imediat după, pacientul resimte o durere intensă și dificil de controlat, urmată de inflamarea articulației genunchiului.

Pe lângă durere, o altă caracteristică esențială a rupturii LIA este instabilitatea genunchiului. Pacienții descriu adesea senzația că genunchiul „cedează” sau că nu mai poate susține greutatea corpului, mai ales în timpul mersului sau al schimbărilor de direcție. Această instabilitate face dificilă desfășurarea activităților cotidiene și poate împiedica mersul normal.

Un alt simptom important este limitarea mișcărilor genunchiului în perioada imediat următoare accidentării. Flexia și extensia devin dureroase și restricționate, afectând capacitatea de a îndoi sau întinde complet piciorul. Acumularea de lichid (efuziune) în interiorul genunchiului poate agrava această limitare, crescând disconfortul.

Când se recomandă operația de reinserție LIA

Când se recomandă operația de reinserție LIA?

Ligamentul încrucișat anterior este singurul ligament care nu se poate vindeca singur. Atunci când se rupe, în funcție de vârsta pacientului, vechimea, localizarea și tipul rupturii, acesta se poate reinsera sau reconstrui.

Operația de reinserție sau reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior este de obicei recomandată atunci când ruptura este completă sau atunci când instabilitatea genunchiului este severă și nu poate fi gestionată prin tratamente conservatoare. În special pacienții activi, care practică sporturi sau au o viață profesională ce implică efort fizic, sunt adesea sfătuiți să opteze pentru intervenția chirurgicală.

De asemenea, operația este indicată atunci când pacientul dorește să revină la un nivel ridicat de activitate fizică, deoarece ligamentul încrucișat rupt nu se poate vindeca singur. Tratamentul conservator, care implică fizioterapie și purtarea unei orteze, poate fi eficient pentru persoanele în vârstă sau pentru cei care au un nivel redus de activitate, dar nu poate oferi stabilitatea necesară pentru cei care doresc să practice sporturi intense.

Decizia de a interveni chirurgical se ia, de asemenea, în funcție de riscul de complicații pe termen lung. Dacă genunchiul rămâne instabil, riscul de a dezvolta leziuni suplimentare ale meniscurilor sau cartilajului crește semnificativ.

Există metode noi de reparare mai puțin invazive și de augmentare a ligamentelor, cum ar fi metoda „Preservation First”. Aceasta permite pacientului să evite, cel puțin inițial, o intervenție majoră precum reconstrucția ligamentului încrucișat anterior, având o perioadă de recuperare mai rapidă și mai puține simptome postoperatorii deranjante. Puteți găsi mai multe detalii despre repararea ligamentului încrucișat anterior pe https://gregorysdifelicemd.com/acl-preservation/.

Cum se realizează operația de reconstrucție

Operația de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior se efectuează prin înlocuirea ligamentului rupt cu o neogrefa dintr-un alt tendon. În timpul intervenției, chirurgul va realiza tuneluri osoase prin care va introduce grefa. Acesta o va fixa prin dispozitive speciale de ancorare, precum șuruburile, care vor asigura stabilitate grefei și vor facilita începerea procesului de vindecare.

Grefonul folosit pentru a înlocui ligamentului rupt poate proveni din trei surse principale: 1. autogrefă (prelevată din tendoanele proprii ale pacientului, cum ar fi tendonul rotulian sau tendonul semitendinos), 2. allogrefă (prelevată de la un donator) sau 3. ligament artificial (realizat din materiale sintetice biocompatibile). Chirurgul va ancora grefonul în osul femurului și tibiei, recreând structura ligamentului încrucișat anterior original.

Succesul intervenției depinde de mulți factori, inclusiv de calitatea grefonului, de tehnica chirurgicală utilizată și de angajamentul pacientului în perioada de recuperare.

După operație, succesul pe termen lung depinde în mare măsură de procesul de ligamentizare, prin care neogrefa devine funcțională. Ligamentizarea este procesul biologic prin care grefa introdusă în timpul intervenției chirurgicale trece printr-o serie de transformări. Celulele din țesuturile adiacente migrează către grefă, iar acest proces stimulează formarea de noi vase de sânge, transformând grefa dintr-o structură histologică într-un ligament funcțional.

Deși reconstrucția ligamentului încrucișat anterior are o rată de succes ridicată, există cazuri în care procesul de vindecare a ligamentului nu are loc. Rata de eșec a operației poate ajunge până la 11%. Totodată, există cazuri în care pacienții revin la activitățile sportive înainte ca grefa să fie complet vindecată, ceea ce poate duce la complicații. De asemenea, răspunsul imun al pacientului poate afecta procesul de integrare a grefei, contribuind la eșecul acesteia în a deveni funcțională.

Procesul de recuperare după intervenția chirurgicală

Recuperarea după operația de reinserție LIA este un proces gradual, care poate dura mai mult de 6 luni, în funcție de severitatea leziunii și de răspunsul organismului la tratament. Recuperarea are mai multe etape:

  1. Renunțarea la cârje, între 14-30 de zile;
  2. Începerea alergării ușoare, între 60-90 de zile;
  3. Reîntoarcerea la sport, între 6 și 12 luni după ce pacientul trece testul de „reîntoarcere în siguranță la sport”.

Toate acestea depind și de celelalte probleme din genunchi.

Primele săptămâni după operație sunt esențiale pentru a reduce inflamația și durerea. Pacienții vor purta o orteză specială pentru a proteja genunchiul și vor folosi cârje pentru a reduce presiunea asupra articulației.

În primele etape ale recuperării, accentul se pune pe recâștigarea mobilității și flexibilității genunchiului. Fizioterapia joacă un rol crucial, ajutând pacienții să își recupereze treptat gama de mișcare și să-și îmbunătățească forța mușchilor din jurul genunchiului, în special cvadricepsul și tendonul. Exercițiile de stretching și întărire musculară sunt progresive, pentru a evita stresul asupra noului ligament.

Pe măsură ce procesul de vindecare avansează, pacienții încep să integreze exerciții mai complexe care vizează îmbunătățirea echilibrului și a coordonării. Reîntoarcerea la activitățile sportive este strict monitorizată și nu trebuie grăbită. De obicei, sportivii pot reveni la antrenamente ușoare după 6 luni, însă revenirea la competițiile de performanță poate dura până la un an.

Așadar, reinserția ligamentului încrucișat anterior reprezintă o soluție eficientă pentru pacienții care se confruntă cu o ruptură de LIA, oferind șansa de a-și recăpăta mobilitatea și stabilitatea genunchiului. Intervenția chirurgicală, deși necesită un angajament în ceea ce privește recuperarea, aduce rezultate excelente pentru cei care doresc să revină la activitățile fizice fără durere și restricții.

Diagnosticarea corectă și un plan de tratament bine pus la punct, inclusiv un program de recuperare adecvat, sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. Cu îngrijirea potrivită, pacienții pot reveni la viața activă, evitând complicațiile și recâștigându-și încrederea în propriul corp.

Surse articol:

Cleveland Clinic, C.C. ACL Tear. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16576-acl-tear
Mayo Clinic, M.C. ACL Injury. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acl-injury/symptoms-causes/syc-20350738
OrthoInfo, O.I. Anterior Cruciate Ligament (ACL) Injuries. Disponibil pe https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases–conditions/anterior-cruciate-ligament-acl-injuries/
Sanador. Ruptură de ligament încrucișat anterior în timpul antrenamentului. Disponibil pe https://www.sanador.ro/reconstructie-artroscopica-ligament-incrucisat-anterior
Regina Maria, R.M. Ligamentoplastia – tehnici de reconstrucție a ligamentului incrucisat anterior (LIA). Disponibil pe https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ligamentoplastia-tehnici-de-reconstructie-ligamentului-incrucisat-anterior-lia
Samitier, G., Marcano, A. I., Alentorn-Geli, E., Cugat, R., Farmer, K. W., & Moser, M. W. (2015). Failure of Anterior Cruciate Ligament Reconstruction. The archives of bone and joint surgery, 3(4), 220–240. Disponibil pe https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4628627/
Kemler, B., Coladonato, C., Sonnier, J.H., Campbell, M.P., Darius, D., Erickson, B.J., Tjoumakaris, F.P., Freedman, K.B. Evaluation of Failed ACL Reconstruction: An Updated Review. Open Access J Sports Med. 2024. Disponibil pe https://www.dovepress.com/evaluation-of-failed-acl-reconstruction-an-updated-review-peer-reviewed-fulltext-article-OAJSM
LaPrade, R., Why did my ACL Reconstruction Surgery Fail? Disponibil pe: https://drrobertlaprademd.com/revision-acl-reconstruction-acl-graft-failure-acl-knee-surgery-twin-cities-minnesota/
DiFelice, G., ACL repair. Disponbil pe: https://gregorysdifelicemd.com/acl-preservation/


Leziunile-LIA.jpg

09/12/2024 Blog0

Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații din corpul uman, fiind esențial pentru mișcarea noastră zilnică. Leziunile meniscului și ale ligamentului încrucișat anterior (LIA) sunt frecvente în rândul sportivilor, dar pot apărea și în activitățile cotidiene. Menținerea sănătății genunchiului este esențială pentru a evita astfel de leziuni care pot necesita luni de recuperare.

În acest articol, vom explora anatomia genunchiului, cauzele și prevenirea leziunilor, precum și metodele de diagnostic și tratament disponibile.

Anatomia Genunchiului: Rolul Meniscului și al Ligamentului Încrucișat Anterior

Genunchiul este o articulație formată din oasele femurului, tibiei și rotulei; plus cartilajul articular, meniscurile, ligamentele și tendoanele. Meniscul este o structura  fibrocartilaginoasa situata între femur și tibie. Fiecare genunchi are doua meniscuri: medial și lateral. Aceste structuri au un rol esențial în absorbția șocurilor și în distribuția uniformă a greutății în timpul mersului și a altor activități.

Meniscul funcționează ca un amortizor natural, reducând impactul forțelor asupra cartilajului articular, prevenind astfel deteriorarea acestuia. De asemenea, acesta ajută la stabilizarea articulației genunchiului, menținând echilibrul între suprafețele osoase și contribuind la mobilitatea și funcționarea corecta a articulației.

Ligamentul încrucișat anterior (LIA), pe de altă parte, este unul dintre cele patru ligamente principale ale genunchiului. Acesta se află în interiorul articulației și este esențial pentru stabilitatea genunchiului în mișcările de rotație și de schimbare rapidă a direcției. LIA previne deplasarea excesivă a tibiei față de femur și joacă un rol crucial în stabilizarea articulației în timpul activităților de intensitate ridicată, cum ar fi alergarea sau săriturile.

Cauzele și Consecințele Leziunilor Meniscului și LIA

Leziunile meniscului și ale ligamentului încrucișat anterior pot apărea dintr-o varietate de motive. Cele mai comune  cauze sunt mișcările bruște și necontrolate, precum răsucirile, săriturile și opririle bruște. Sporturile care implică schimbări rapide de direcție, cum ar fi fotbalul, baschetul sau schiatul, cresc semnificativ riscul de leziuni la nivelul genunchiului.

Leziunile meniscului sunt cauzate de o răsucire bruscă a genunchiului, în timp ce piciorul este fixat pe sol. Acest mecanism poate duce la fisurarea sau chiar la ruperea meniscului. Pacientul simte durere severă, inflamație și limitarea mișcării genunchiului. În lipsa unui tratament adecvat, pacientul poate resimti durere pe termen lung cu limitarea activitatilor.

Leziunile LIA sunt adesea rezultatul unui impact direct sau al unei mișcări de rotare, hiperextensie care pune prea multă presiune pe ligamentul anterior. Odată rupt, LIA nu se poate vindeca de la sine și necesită intervenție medicală. Consecințele unei astfel de leziuni includ instabilitatea cronică a genunchiului, dificultatea de a sprijini greutatea corpului pe piciorul afectat și riscul crescut de a dezvolta alte probleme la nivelul genunchiului, inclusiv leziuni meniscale, leziuni de cartilaj.

Metode de Prevenire a Leziunilor la Genunchi

Prevenirea leziunilor meniscului și ale LIA este esențială, pentru cei care practică sporturi de contact sau activități fizice intense precum schiul, tenisul etc.

Iată câteva metode eficiente de prevenire:

  • Întărirea musculaturii – Musculatura puternică din jurul genunchiului, în special mușchii cvadricepși și ischiogambieri, ajută la stabilizarea articulației și reduc riscul de accidentare. Exercițiile de forță și stretching sunt esențiale pentru a preveni leziunile;
  • Încălzirea adecvată – Înainte de orice activitate fizică intensă, este important să faci o încălzire corespunzătoare pentru a pregăti mușchii și ligamentele pentru efort. Încălzirea crește fluxul sanguin și îmbunătățește elasticitatea articulațiilor;
  • Tehnică corectă – În sporturile care implică mișcări bruște și răsuciri, este important să folosești tehnica corectă pentru a minimiza riscul de accidentare. Antrenamentele pentru îmbunătățirea agilității și coordonării pot fi de mare ajutor;
  • Echipament adecvat – Folosirea unor încălțări corespunzătoare, care să ofere suport și să fie adaptată tipului de suprafață pe care se practică sportul, poate reduce considerabil riscul de accidentare.

Metode de Diagnostic

Metode de diagnostic ruptură de menisc și LIA

Diagnosticarea corectă a leziunilor meniscului și ale LIA este esențială pentru a determina cel mai bun tratament. Medicul va începe cu o examinare clinica amănunțită și va evalua genunchiul pacientul: inflamația, instabilitatea, punctele dureroase. Examinarea clinică include teste specifice: cum ar fi testul McMurray pentru menisc și testul Lachman sau Pivot Shift pentru LIA.

Pentru o evaluare mai detaliată, se recomandă utilizarea unor metode imagistice:

  • Radiografia – Deși o radiografie simplă nu poate vizualiza meniscul sau ligamentele, aceasta poate ajuta la excluderea altor probleme, cum ar fi fracturile osoase;
  • Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) – RMN-ul este cea mai eficientă metodă pentru diagnosticarea leziunilor meniscului și ale LIA. Aceasta oferă imagini clare ale structurilor moi, inclusiv ligamentele și cartilajele, permițând o vizualizare precisă a leziunii;
  • Ultrasonografia – Deși nu este utilizată frecvent pentru diagnosticarea leziunilor ligamentare sau meniscale, ultrasonografia poate fi utilă în evaluarea acumulării de lichid la nivelul genunchiului și în detectarea rupturilor superficiale;
  • Artroscopia – În cazurile în care diagnosticul rămâne incert, medicul poate recomanda o artroscopie, care implică introducerea unei camere mici în articulație pentru a vizualiza direct structurile interne. Aceasta metodă poate fi folosită atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament.
  • Artro-CT – pentru cei care nu pot efectua RMN.

 

Tratamentul Leziunilor Genunchiului

Tratament conservator (nechirurgical)

Tratamentul nechirurgical este de obicei recomandat pentru leziunile minore sau pentru persoanele care nu sunt implicate în activități fizice intense. Acesta poate include:

  • Odihnă și imobilizare – Limitarea activității și folosirea unei orteze sau a cârjelor pot ajuta la protejarea genunchiului și la prevenirea agravării leziunii;
  • Terapia fizică – Exercițiile de reabilitare pot ajuta la întărirea mușchilor din jurul genunchiului și la restabilirea mobilității;
  • Medicamente antiinflamatoare – Acestea sunt folosite pentru a reduce durerea și inflamația în urma leziunii.

Tratament chirurgical

În cazurile severe, mai ales când LIA este rupt complet sau meniscul este grav deteriorat, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Cele mai comune proceduri includ:

  • Repararea meniscului

Dacă meniscul poate fi cusut, chirurgii vor încerca să repare meniscul. Aceasta procedură este preferabilă în locul îndepărtării meniscului, deoarece menține funcția de amortizare a acestuia

Însă, în cazul tratamentului chirurgical pentru menisc, există un risc de aproximativ 20% ca acesta să nu se vindece complet, în ciuda intervenției. Acest risc poate fi influențat de factori precum tipul leziunii, vârsta pacientului și nivelul de activitate fizică după operație.

  • Reconstrucția LIA

În cazul unei rupturi complete a LIA, reconstrucția ligamentară este necesară. Aceasta implică înlocuirea ligamentului deteriorat cu o autogrefă, preluată de obicei din tendonul propriu al pacientului, de la un donator, din banca de țesuturi (allogrefă) sau ligament artificial.

Reabilitarea și Recuperarea după Leziuni

Recuperarea după o leziune la genunchi, fie că este vorba de menisc sau LIA, necesită un plan bine structurat. Aceasta este o parte esențială a procesului de vindecare, deoarece ajută la restabilirea funcției articulației și la prevenirea altor complicații.

Reabilitarea după o leziune a meniscului sau LIA poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de gravitatea leziunii și de tipul de tratament aplicat (chirurgical sau conservator). După intervenția chirurgicală, perioada de recuperare este mai lungă și poate necesita o abordare mai complexa.

Programul de reabilitare include de obicei mai multe etape:

  • Faza inițială (de protecție și controlul durerii) – Imediat după traumatism sau intervenție chirurgicală, accentul se pune pe reducerea inflamației și pe protejarea articulației afectate. În această fază, este important să folosești orteze sau cârje și să limitezi mișcarea genunchiului pentru a preveni suprasolicitarea;
  • Faza de recuperare a mobilității – Pe măsură ce inflamația scade, fizioterapeutul va introduce exerciții pentru a restabili mobilitatea genunchiului. Exercițiile ușoare de flexie și extensie ajută la prevenirea rigidității articulației;
  • Întărirea mușchilor – În această fază, accentul este pus pe întărirea mușchilor din jurul genunchiului, în special a cvadricepsului și ischiogambierilor. Mușchii puternici oferă suport suplimentar articulației și ajută la prevenirea recidivelor;
  • Reintegrarea în activitatea fizică – Odată ce forța musculară și mobilitatea au fost restabilite, pacientul poate începe să reia treptat activitățile fizice normale. Este important să se evite suprasolicitarea genunchiului și să se respecte programul de recuperare stabilit de fizioterapeut.

Fizio si kinetoterapia joacă un rol crucial în toate etapele reabilitării. Un program complet personalizat poate ajuta pacientul să recupereze funcția genunchiului și să evite complicațiile pe termen lung, cum ar fi instabilitatea sau artroza.

Așadar, menținerea sănătății genunchiului, în special protejarea meniscului și a ligamentului încrucișat anterior, este esențială pentru a preveni leziuni care pot afecta semnificativ mobilitatea și calitatea vieții. Înțelegerea anatomiei genunchiului, recunoașterea cauzelor comune ale leziunilor și adoptarea unor măsuri de prevenție pot reduce considerabil riscul de accidentări. În caz de traumă, diagnosticarea rapidă și corectă este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit, fie el conservator sau chirurgical.

Surse articol:

WebMD. Meniscus Tear Knee Injury. Disponibil pe https://www.webmd.com/pain-management/knee-pain/meniscus-tear-injury
Cleveland Clinic, C.C. Torn Meniscus. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17219-torn-meniscus
Mayo Clinic, M.C. ACL Injury. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acl-injury/symptoms-causes/syc-20350738
Medlife micromedica, M.M. Leziunile de menisc. Disponibil pe https://micromedica.ro/leziunile-de-menisc/
Centrokinetic. FISURA SI RUPTURA DE MENISC. Disponibil pe https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/ruptura-menisc#
MEDICOVER. Leziunile de menisc: tratament conservator sau tratament chirurgical?. Disponibil pe https://www.medicover.ro/spital-bucuresti/leziunile-de-menisc-tratament-conservator-sau-tratament-chirurgi/


© 2024 Dr. Ion Bogdan Codorean

Sus