I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.


30/04/2025 Blog0

Diagnostic si tratament

Leziunile sportive in zona coapsei proximale (regiune inghinala, regiune anterioara, regiune fesiera sau subfesiera) sunt frecvent întâlnite la sportivii de performanta. Aceste tipuri de leziuni vizează partea musculara dar cel mai frecvent tendoanele mușchilor adductor lung proximal, ischiogambieri (biceps femural, semitendinos, semimembranos), sau tendonul mușchiului drept femural. Sporturile cele mai afectate sunt fotbalul, hocheiul, atletismul, etc.

Mușchii ischiogambieri aparțin compartimentului posterior al coapsei si sunt reprezentați de mușchiul biceps femural, mușchiul semitendinos si cel semimembranos. Ei pleacă de pe tuberozitatea ischidiaca, se despart la jumătatea coapsei si se insera la nivelul articulației genunchiului. Funcția acestor mușchi este una esențiala si anume de extensie a coapsei pe trunchi dar cel mai important de flexie a genunchiului. Bicepsul femural participa de asemenea la mișcarea de rotație externa iar ceilalți doi la rotația interna a genunchiului. Secundar, participa la stabilizarea pelvisului si a membrului inferior.

Mușchii ischiogambieri

Leziunile proximale de mușchi ischiogambieri se pot solda cu o rata mare de morbiditate locala. Leziunile pot varia de la întinderi , leziuni parțiale, tendinite, degenerări, pana la rupturi complete, complexe.

O leziune completa înseamnă o ruptura a tuturor celor trei tendoane si reprezintă aproximativ 10% din toate tipurile de leziuni la nivelul mușchilor ischiogambieri.

Diagnostic:

Clinic, leziunea de mușchi ischiogambieri se poate solda la momentul producerii cu o durere intensa localizata la nivelul coapsei posterioare, subfesier, inclusiv pacientul poate auzi sau simți o pocnitura. In faza acuta se poate obiectiva un hematom la nivelul coapsei, de asemenea se poate palpa un gol sau un defect in regiunea subfesiera. Un alt semn clinic ce se poate întâlni este absenta tensiunii tendoanelor distale când pacientul sta cu genunchiul flectat activ la 90 de grade (semnului sfoarei de arc).

Diagnosticul de certitudine se stabilește cu ajutorul investigațiilor imagistice prin rezonanta magnetica (IRM) sau ecografie musculo-scheletala.

Rezultate la 5 luni post-operator:

Tratament:

Acuzele cele mai frecvente ale pacienților cu ruptura de ischiogambieri sunt durerea sau disconfortul, iar in cazul sportivilor de performanta, o scădere a nivelului de performanta in cadrul activităților sportive practicate, fie din cauza unei slăbiciuni musculare persistente fie din cauza durerii. Tratamentul așadar trebuie personalizat sa corespunda nevoilor pacienților.

Tratamentul conservator poate avea rezultate bune la pacienții cu un nivel scăzut sau mediu de activitate fizica, sau la cei cu leziuni mai puțin grave (incomplete, unde doar un singur tendon este afectat si retractat mai puțin de 2 cm de tuberozitatea ischidiaca) sau la pacienți cu leziuni vechi. El consta in administrarea de antiinflamatorii, crioterapie, repaus sportiv in primele 2 săptămâni de la accidentare, urmat de o perioada variabila de gimnastica medicala intr-un centru de recuperare specializat. In acest timp, se pot practica infiltrații cu corticosteroizi la pacienții cu simptomatologie persistenta, sau infiltrații cu produce biologice regeneratoare (celule stem din țesutul abdominal adipos, PRP sau PRF).

Cu toate acestea, studiile recente arata ca rata de recuperare si de satisfacție a pacientului este semnificativ mai mare după tratamentul chirurgical, in detrimentul unei durate potențial mai lungi de recuperare, iar rata de reîntoarcere la sport la același nivel ca înainte de accidentare este de pana la 100%. Comparativ cu pacienții tratați chirurgical, cei tratați conservator pot de asemenea manifesta dureri sciatice daca țesutul cicatriceal de la nivelul leziunii irita sau cuprinde nervul sciatic, ceea ce poate duce la op perioada îndelungata de recuperare si nevoie mai mare de antiinflamatoare.

Tratamentul chirurgical este indicat in cazul leziunilor complete, avulsiilor, leziunilor parțiale cu retracție mai mare de 2 cm a tendonului afectat, la pacienții activi fizic si la sportivii de performanta sau la toți pacienții la care tratamentul conservator nu a dat rezultate optime.

Opțiunile tratamentului chirurgical nu sunt variate, cea mai frecventa tehnica fiind cea de sutura si reinserție a tendonului proximal la nivelul tuberozității ischiadice cu ajutorul unor ancore specifice si a unor fire de sutura de înalta rezistenta. Printre alte opțiuni se numără si repararea endoscopica versus deschisa sau aport de autogrefa in cazul tendoanelor foarte retractate ce nu se pretează la reinserție.

Pacientul se poziționează in decubit ventral, cu genunchiul in flexie. Intervenția chirurgicala nu durează mult, iar partea cea mai dificila este abordul chirurgical întrucât la 1 centimetru lateral de tendoanele ischiogambierilor trece nervul sciatic si aproximativ 0.7 cm lateral trece si nervul femural cutanat posterior.

După o disecție atenta, urmează curățarea de țesut cicatriceal a tendonului identificat a fi rupt, debridarea locului de reinserție pe tuberozitatea ischidiaca, sutura tendonului lui cu fire de înalta rezistenta si reatașarea lui cu ajutorul unor ancore specifice sau a unor șuruburi de interferenta specifice.

Tratamentul chirurgical

Recuperarea postoperatorie

Nu exista momentan un consens in literatura însă in funcție de severitatea leziunii si de gradul de retracție, pacientului ii poate fi interzis mersul cu sprijin pe membrul inferior operat pana la 6 saptamani. Se foloseste de asemenea o orteza speciala care sa tina coapsa in extensie sau genunchiul in flexie, pentru a relaxa muschii gambieri. Miscarea pasiva continua se poate începe dupa 2 saptamani de la operatie insa acest interval de timp poate fi variabil in functie de complexitatea cazului. Pacientul se poate intoarce la sport dupa minim 3 luni de la operatie.

 

Leziunile de tendon proximal ADDUCTOR LUNG:

Mușchiul adductor lung pleacă de pe simfiza pubiana si se insera pe fata interna a diafizei femurale (linea aspera), având funcția principala de aducție si ușoara rotație interna a coapsei dar si de stabilizare a pelvisului si a membrului inferior.

Leziunea tendonului adductor lung se produce la sportivi prin mecanisme majoritar non-contact in timpul unei încărcări excentrice de abducție forțata, extensie si rotație externa a soldului.

Diagnostic:

Ruptura de tendon proximal adductor lung este caracterizata de o durere intensa si mărire aparenta de volum, brusca sau graduala, in zona interna a treimii proximale a coapsei sau adiacenta regiunii inghinale. Pacientul deseori aude sau simte o pocnitura / trosnet la momentul producerii.

La examenul clinic, in faza acuta, se poate obiectiva o echimoza fie inghinala fie decliv la nivelul coapsei. In faza cronica, leziunea se poate manifesta printr-un disconfort surd, exacerbat la activitățile fizice. Medicul poate palpa capătul rupt al adductorului in timpul contracției acestuia.

Diagnosticul de certitudine se stabilește in urma evaluării imagistice prin rezonanta magnetica (IRM) sau ecografie musculo-scheletala.

Ruptura de tendon proximal adductor lung

Tratament:

Acuza cea mai frecventa a pacientului este o scădere a nivelului de performanta si durere in cadrul activității sportive practicate. Astfel tratamentul trebuie personalizat si indicațiile se fac in funcție de nevoile pacientului.

Tratamentul conservator este recomandat tuturor pacienților cu nevoi fizice minime si medii. Acesta consta inițial in repaus fizic, tratament antiinflamator adecvat, crioterapie si compresie la nivelul coapsei cu ajutorul unei benzi / fase elastice, urmate bineînțeles de gimnastica medicala intr-un centru de recuperare specializat.

Pentru pacienții care optează pentru tratamentul conservator, literatura de specialitate arata ca injecțiile cu factori de creștere si putere regenerativa, cum ar fi celulele stem din țesutul adipos abdominal, PRP, PRF etc, pot fi benefice pentru repararea leziunilor incomplete.

Tratamentul conservator poate da rezultate bune inclusiv la sportivii de performanta, însă nimeni nu poate garanta recuperarea completa.

In orice caz, se întâmpla frecvent ca pacienții sa acuze in continuare un disconfort restant si o scadere a nivelului de performanta. Atunci intra in discuție posibilitatea unui tratament chirurgical ortopedic.

Tratamentul chirurgical:

Studii recente susțin ca tratamentul chirurgical duce la o întoarcere la sport la aceeași capacitate anterioara accidentarii, in detrimentul unei recuperări mai îndelungate postoperatorii comparative cu tratamentul conservator.

Printre indicațiile principale ale tratamentului chirurgical se numără avulsiile proximale, rupturi de grad înalt sau leziuni cronice cu slăbiciune musculara reziduala sau funcție compromisa.

Abordul chirurgical este extrem de important, fiind cea mai grea parte a operației. Necesita o cunoaștere foarte buna a anatomiei zonei inghinale întrucât elemente vasculo-nervoase esențiale tranzitează aceasta zona (vena, artera si nervul femural). Printr-o incizie minim invaziva centrata pe simfiza pubiana si prelungita in lungul mușchiului adductor lung, se identifica capătul rupt al tendonului, se debrideaza țesutul cicatriceal si se prepara tendonul pentru reinserție.

Reinserția poate fi realizata cu ancore speciale si fire neresorbabile de înalta rezistenta, sau cu șuruburi de interferenta.

Întreaga operație durează maxim 1 h. Deși este o operație relativ scurta, presupune o echipa operatorie pregătită, cunoștințe anatomice foarte bune si implanturi de încredere, cu care chirurgul sa fie familiar.

Tratemanet chirurgical

Recuperarea postoperatorie:

Imediat postoperator, pacientul va putea calca cu sprijin parțial pe membrul inferior operat, cu ajutorul a doua cârje. Se inițiază tratament antiinflamator si crioterapie si se incepe imediat gimnastica medicala. Pacientul trebuie sa evite abducția si extensia coapsei aproximativ 1 luna, pentru a acorda timp de osteointegrare a tendonului la simfiza pubiana.

Întoarcerea la sport este posibila oricand dupa o perioada de recuperare intensiva, însă nu mai devreme de 12 saptamani.

Bibliografie:

  1. Luengo-Alonso G, Alcobía-Díaz B, Aramberri M, León-Gómez E, Villalón-González L, Valentí-Nin JR. Management of Proximal Hamstring Injuries: Non-operative and Operative Treatment. Curr Rev Musculoskelet Med. 2024 Jul 16;17(9):373–385. doi: 10.1007/s12178-024-09911-0.
  2. Fletcher AN, Cheah JW, Nho SJ, Mather RC. Proximal Hamstring Injuries. Clin Sports Med. 2021 Apr;40(2):339–361. doi: 10.1016/j.csm.2021.01.003.
  3. Bertiche P, Mohtadi N, Chan D, Hölmich P. Proximal hamstring tendon avulsion: state of the art. J ISAKOS. 2021 Jul;6(4):237–246. doi: 10.1136/jisakos-2019-000420.
  4. Azar FM, Canale ST, Beaty JH, editors. Campbell’s operative orthopaedics. 14th ed. Philadelphia: Elsevier; 2020.​

Durere-de-genunchi.jpg

05/03/2025 Blog0

Durerea de genunchi este o afecțiune larg răspândită care poate afecta persoane de orice vârstă și poate fi cauzată de mai mulți factori. Afecțiunea poate apărea fie ca urmare a unei traume acute, fie a unei boli medicale subiacente. Durerea de genunchi este de obicei invalidantă, afectând grav calitatea vieții unei persoane. Deoarece genunchiul joacă un rol central în oferirea mobilității de zi cu zi, orice disfuncție a acestei articulații are potențialul de a deveni o piedică în mișcare și de a preveni activitatea de zi cu zi. Prin urmare, este extrem de crucial să se identifice în mod corespunzător factorii cauzali ai durerii de genunchi, precum și factorii care contribuie la oferirea unui tratament adecvat.

Scopul acestui articol este de a prezenta pe scurt anatomia genunchiului, cauzele generale ale durerii acestuia, afecțiunile medicale radiculare, factorii de risc, simptomele tipice, examinările de diagnosticare, terapiile accesibile și procesele de prevenire a durerii.

Anatomia genunchiului

Genunchiul este una dintre cele mai complicate articulații din corpul uman, responsabilă pentru mobilitatea generală și echilibrul în timpul mișcărilor fizice. Articulația este situată între femur, tibie și rotulă. Deși majoritatea articulațiilor corpului asigură o mișcare limitată, genunchiul susține flexia și extensia, precum și rotația limitată a tibiei.

Pentru a înțelege cu adevărat complexitatea genunchiului însă, trebuie să povestim despre structurile de bază ale acestuia. Oasele sunt ținute în loc de ligamente, iar ligamentele sunt țesuturi elastice care stabilizează articulația. Unele dintre ligamentele cheie ale genunchiului sunt ligamentele colaterale (mediale și laterale), care stabilizează genunchiul lateral, și ligamentele încrucișate (anterior și posterior), care controlează mișcarea de rotație și alunecare a femurului pe tibie.

Cartilajul articular, învelișul de protecție al suprafețelor osoase și a  materialului de amortizare a frecării, este necesar pentru ca genunchiul să funcționeze normal și fără durere. Două segmente de cartilaj în formă de semilună numite menisc au rol de amortizare, protejează oasele de șoc și distribuie uniform presiunea prin articulație.

Mușchii și tendoanele din jurul genunchiului ajută la mișcarea acestuia. De exemplu, tendonul rotulian leagă rotula cu tibia, iar mușchii ischio-coardei stabilizează genunchiul în timpul mersului și al altor mișcări. Este vital ca toate aceste structuri să colaboreze în armonie pentru a menține genunchiul sănătos și mobil.

Cauzele Durerii de Genunchi

Cauza durerii poate avea diverse motive, precum:

  • Leziuni acute: Mișcarea bruscă sau trauma pot provoca leziuni ale genunchiului. Traumatismul brusc poate avea ca rezultat leziuni ale ligamentelor sau meniscului, luxații sau contuzii.
  • Utilizare excesivă: Activitățile fizice care stresează genunchiul, cum ar fi alergarea pe distanțe lungi, urcatul scărilor sau practicarea sporturilor de impact pot duce la suprasolicitarea articulației. Tensiunea excesivă poate provoca inflamarea tendoanelor sau a burselor, fapt ce poate provoca durere.
  • Alinierea greșită a genunchiului: Problemele de aliniere greșită, cum ar fi o rotulă deplasată, pot duce la o frecare necorespunzătoare între oase. Nealinierea poate duce la durere continuă, în special în timpul activităților care implică îndoirea sau îndreptarea genunchiului.
  • Încordare repetitivă: Mișcările repetitive ale genunchilor, cum ar fi ridicarea greutăților, ghemuirea sau întoarcerea, pot duce la inflamarea tendoanelor, provocând durere și rigiditate.
  • Obezitatea: Excesul de greutate pune presiune asupra genunchilor, iar acest lucru poate duce la o uzură prematură a cartilajului și la dureri cronice. Persoanele supraponderale sunt susceptibile la a dezvolta răni sau afecțiuni care implică articulațiile genunchiului.
  • Lipsa de vitamine sau minerale: Aportul slab de nutrienți esențiali, inclusiv vitamina D, calciu și magneziu, poate afecta negativ sănătatea oaselor și a articulațiilor. Deficiența de vitamine și minerale poate afecta structurile articulare și durată de vindecare naturală a corpului.
  • Vârsta: Odată cu înaintarea în vârstă, articulațiile se slăbesc și devin mai predispuse la degenerare și uzură.

 Afecțiunile care determină durerile de genunchi

Afecțiunile care determină durerile de genunchi

Durerea de genunchi poate fi cauzată de o varietate de afecțiuni medicale care afectează articulațiile. Unele dintre cele mai frecvente cauze sunt:

  • Osteoartrita: Este una dintre cauzele majore ale durerii persistente la nivelul genunchiului. Deși osteoartrita este de obicei asociată cu îmbătrânirea, ea poate fi cauzată și de o leziune anterioară.
  • Artrita reumatoidă: Spre deosebire de osteoartrita, artrita reumatoidă este o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesutul articular sănătos. Această afecțiune provoacă inflamație severă, rigiditate și durere persistentă la genunchi. Artrita reumatoidă poate fi experimentată și la nivelul altor articulații din restul corpului.
  • Leziuni ale ligamentelor: Acestea apar frecvent la persoane care practică sporturi ce implică schimbări bruște de direcție sau mișcări rapide. O ruptură de ligament poate fi foarte dureroasă și poate duce la instabilitate, intervenția chirurgicală fiind în general necesară pentru a permite funcționarea normală a articulațiilor.
  • Leziuni meniscale: Meniscurile sunt tampoane de cartilaj care au rolul de a absorbi șocurile ce distribuie greutatea între oase. Tampoanele pot fi rănite prin lovituri directe sau schimbări bruște în mișcare. Simptomele cauzate în cazul acestor leziuni includ de obicei durere, inflamație locală și rigiditate.
  • Tendinita rotuliană: Tendinita rotuliana este o inflamatie a tendonului care leaga rotula de tibia. Aceasta poate fi cauzată de stresul repetat asupra genunchiului, de obicei la sportivii care se angajează în sporturi de mare impact precum fotbalul, baschetul sau voleiul.
  • Bursita: Bursita este inflamația burselor, mici saci plini de lichid care au rolul de a reduce la minimum frecarea dintre oase și țesuturile moi. La nivelul genunchilor, bursita poate apărea ca o consecință a presiunii repetitive sau a traumei directe.
  • Sindromul femural patello: Apare din cauza unei traume la nivelul rotulei și se manifestă prin frecarea acesteia direct de femur. Pacienții cu acest sindrom resimt adesea durere în partea din față a genunchilor. Disconfortul poate fi agravat de activitățile ce necesită îndoirea picioarelor, cum ar fi alergarea sau urcatul scărilor.

Factori de risc

Există diverse motive care pot face o persoană susceptibilă la dureri de genunchi. Acestea sunt următoarele:

  • Vârsta: Degenerarea articulațiilor și a cartilajului este un proces natural care poate duce la osteoartrită.
  • Greutatea corporală: Obezitatea și supraponderalitatea exercită o presiune excesivă asupra articulațiilor genunchiului și, astfel, ar putea exista o degenerare prematură a articulațiilor.
  • Activitate fizică: Persoanele care practică sporturi cu impact repetitiv prezintă un risc crescut de a se accidenta.
  • Istoricul familial: Anumite afecțiuni, precum artrita, se pot moșteni pe fond genetic.

Simptomele durerii de genunchi

Semnele durerii la genunchi diferă, de asemenea, în funcție de agentul cauzal. Semnele pot fi:

  • Durere cronică sau intermitentă;
  • Inflamație locală;
  • Rigiditate și incapacitate de a îndoi sau îndrepta genunchiul;
  • Sunete de scârțăit sau pocnire în timpul mișcării;
  • O senzație de slăbiciune în articulația genunchiului. 

Diagnosticarea durerii de genunchi

Diagnosticare durere genunchi

Pentru a diagnostica cu exactitate cauza durerii, medicul poate efectua un examen fizic complet, care poate consta în studii imagistice precum raze X, RMN sau ultrasunete. Pe baza istoricului și simptomelor pacientului, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi analizele de sânge, pentru a identifica cauza problemei.

Tratamentul durerii de genunchi

Tratamentul durerii de genunchi depinde de gravitatea afecțiunii și de etiologia care stă la baza acesteia. Schema de tratament pot include:

  • Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) care vizează ameliorarea inflamației și a disconfortului;
  • Fizioterapia menită să fortifice musculatura din jurul genunchiului și să sporească mobilitatea;
  • Injecții cu corticosteroizi cu scopul de a atenua inflamația semnificativă;
  • Intervenții chirurgicale pentru repararea ligamentelor rupte, înlocuirea articulației genunchiului sau rectificarea altor anomalii structurale.

Prevenirea durerilor de genunchi

Durerea de genunchi este o problemă întâlnită frecvent la majoritatea oamenilor, dar care poate fi însă prevenită sau tratată în mod corespunzător. Determinarea motivului pentru care apare durerea – indiferent dacă este o afecțiune degenerativă, o afecțiune acută sau o afecțiune autoimună – este cel mai important pas pentru o recuperare de succes. Având în vedere anatomia complicată a genunchiului, prevenția este importantă pentru funcționarea generală a articulațiilor pe termen lung.

Dacă vă confruntați cu o durere cronică, este indicat să consultați un specialist care vă va oferi un diagnostic și un program de tratament bun.

Surse articol:

Mayo Clinic, M.C. Knee pain. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/knee-pain/symptoms-causes/syc-20350849

Johns Hopkins Medicine, J.H.M. Knee Pain and Problems. Disponibil pe https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/knee-pain-and-problems

Cleveland Clinic, C.C. Knee pain. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21207-knee-pain

National Health Service, N.H.S. Knee pain. Disponibil pe https://www.nhs.uk/conditions/knee-pain/


Ce-este-reinserția-LIA.jpg

18/12/2024 Blog0

Ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, afectând adesea sportivii de performanță sau amatori. Această afecțiune poate provoca durere intensă temporară, instabilitate și impotență funcțională, făcând activitățile zilnice dificile. Pentru mulți pacienți, intervenția chirurgicală de reinserție a ligamentului este o soluție eficientă pentru a recâștiga mobilitatea completă și pentru a preveni deteriorarea suplimentară a articulației genunchiului.

În acest articol, vom explora detalii despre ruptura LIA, de la diagnostic la simptomele comune, și când este necesară operația de reinserție.

Ce este Ruptura de Ligament Încrucișat Anterior (LIA)?

Ligamentul încrucișat anterior (LIA) este unul dintre cele patru ligamente principale care stabilizează articulația genunchiului, asigurând stabilitatea acestuia în timpul activităților care implică schimbări bruște de direcție, sărituri sau opriri rapide. O ruptură de LIA apare atunci când acest ligament este supus unei forțe crescute (care depășește capacitatea sa de rezistență).

Ruptura de LIA este frecventă în sporturi precum fotbalul, baschetul, schiatul și tenisul, dar poate apărea și în viața de zi cu zi, în urma unui accident sau a unei căzături. Această leziune poate varia de la o întindere sau rupere parțială până la o ruptură completă, ceea ce duce la instabilitatea genunchiului.

Rupturile de LIA, dacă nu sunt tratate adecvat, pot conduce la complicații pe termen lung, precum artroza. În funcție de mai mulți factori, tratamentul poate varia de la terapie conservatoare la intervenție chirurgicală. Operația de reinserție LIA este recomandată la rupturi acute cu bont ligamentar integru.

Diagnosticarea rupturii LIA

Diagnosticarea unei rupturi de LIA începe cu o evaluare clinică efectuată de medic, care va analiza istoricul pacientului și va efectua o serie de teste clinice. Unele dintre cele mai comune teste utilizate pentru a evalua instabilitatea genunchiului sunt testul Lachman, testul pivot shift sau testul sertarului anteroposterior, care pot fi folosite pentru a identifica mișcările necontrolate ale articulației.

Pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate recomanda efectuarea unui RMN de 1.5 sau 3 Tesla (rezonanță magnetică nucleară), care oferă o imagine clară a stării ligamentului și a altor structuri din genunchi, precum meniscurile și cartilajul. Radiografiile se efectuează pentru a exclude alte leziuni osoase. În urma acestor investigații, medicul va putea stabili severitatea rupturii și cel mai bun plan de tratament.

Simptomele rupturii LIA

Ruptura de ligament încrucișat anterior este însoțită de o serie de simptome. Unul dintre cele mai comune semne este o senzație de „pocnet” la nivelul genunchiului, care poate fi auzită sau resimțită în momentul în care ligamentul se rupe. Imediat după, pacientul resimte o durere intensă și dificil de controlat, urmată de inflamarea articulației genunchiului.

Pe lângă durere, o altă caracteristică esențială a rupturii LIA este instabilitatea genunchiului. Pacienții descriu adesea senzația că genunchiul „cedează” sau că nu mai poate susține greutatea corpului, mai ales în timpul mersului sau al schimbărilor de direcție. Această instabilitate face dificilă desfășurarea activităților cotidiene și poate împiedica mersul normal.

Un alt simptom important este limitarea mișcărilor genunchiului în perioada imediat următoare accidentării. Flexia și extensia devin dureroase și restricționate, afectând capacitatea de a îndoi sau întinde complet piciorul. Acumularea de lichid (efuziune) în interiorul genunchiului poate agrava această limitare, crescând disconfortul.

Când se recomandă operația de reinserție LIA

Când se recomandă operația de reinserție LIA?

Ligamentul încrucișat anterior este singurul ligament care nu se poate vindeca singur. Atunci când se rupe, în funcție de vârsta pacientului, vechimea, localizarea și tipul rupturii, acesta se poate reinsera sau reconstrui.

Operația de reinserție sau reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior este de obicei recomandată atunci când ruptura este completă sau atunci când instabilitatea genunchiului este severă și nu poate fi gestionată prin tratamente conservatoare. În special pacienții activi, care practică sporturi sau au o viață profesională ce implică efort fizic, sunt adesea sfătuiți să opteze pentru intervenția chirurgicală.

De asemenea, operația este indicată atunci când pacientul dorește să revină la un nivel ridicat de activitate fizică, deoarece ligamentul încrucișat rupt nu se poate vindeca singur. Tratamentul conservator, care implică fizioterapie și purtarea unei orteze, poate fi eficient pentru persoanele în vârstă sau pentru cei care au un nivel redus de activitate, dar nu poate oferi stabilitatea necesară pentru cei care doresc să practice sporturi intense.

Decizia de a interveni chirurgical se ia, de asemenea, în funcție de riscul de complicații pe termen lung. Dacă genunchiul rămâne instabil, riscul de a dezvolta leziuni suplimentare ale meniscurilor sau cartilajului crește semnificativ.

Există metode noi de reparare mai puțin invazive și de augmentare a ligamentelor, cum ar fi metoda „Preservation First”. Aceasta permite pacientului să evite, cel puțin inițial, o intervenție majoră precum reconstrucția ligamentului încrucișat anterior, având o perioadă de recuperare mai rapidă și mai puține simptome postoperatorii deranjante. Puteți găsi mai multe detalii despre repararea ligamentului încrucișat anterior pe https://gregorysdifelicemd.com/acl-preservation/.

Cum se realizează operația de reconstrucție

Operația de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior se efectuează prin înlocuirea ligamentului rupt cu o neogrefa dintr-un alt tendon. În timpul intervenției, chirurgul va realiza tuneluri osoase prin care va introduce grefa. Acesta o va fixa prin dispozitive speciale de ancorare, precum șuruburile, care vor asigura stabilitate grefei și vor facilita începerea procesului de vindecare.

Grefonul folosit pentru a înlocui ligamentului rupt poate proveni din trei surse principale: 1. autogrefă (prelevată din tendoanele proprii ale pacientului, cum ar fi tendonul rotulian sau tendonul semitendinos), 2. allogrefă (prelevată de la un donator) sau 3. ligament artificial (realizat din materiale sintetice biocompatibile). Chirurgul va ancora grefonul în osul femurului și tibiei, recreând structura ligamentului încrucișat anterior original.

Succesul intervenției depinde de mulți factori, inclusiv de calitatea grefonului, de tehnica chirurgicală utilizată și de angajamentul pacientului în perioada de recuperare.

După operație, succesul pe termen lung depinde în mare măsură de procesul de ligamentizare, prin care neogrefa devine funcțională. Ligamentizarea este procesul biologic prin care grefa introdusă în timpul intervenției chirurgicale trece printr-o serie de transformări. Celulele din țesuturile adiacente migrează către grefă, iar acest proces stimulează formarea de noi vase de sânge, transformând grefa dintr-o structură histologică într-un ligament funcțional.

Deși reconstrucția ligamentului încrucișat anterior are o rată de succes ridicată, există cazuri în care procesul de vindecare a ligamentului nu are loc. Rata de eșec a operației poate ajunge până la 11%. Totodată, există cazuri în care pacienții revin la activitățile sportive înainte ca grefa să fie complet vindecată, ceea ce poate duce la complicații. De asemenea, răspunsul imun al pacientului poate afecta procesul de integrare a grefei, contribuind la eșecul acesteia în a deveni funcțională.

Procesul de recuperare după intervenția chirurgicală

Recuperarea după operația de reinserție LIA este un proces gradual, care poate dura mai mult de 6 luni, în funcție de severitatea leziunii și de răspunsul organismului la tratament. Recuperarea are mai multe etape:

  1. Renunțarea la cârje, între 14-30 de zile;
  2. Începerea alergării ușoare, între 60-90 de zile;
  3. Reîntoarcerea la sport, între 6 și 12 luni după ce pacientul trece testul de „reîntoarcere în siguranță la sport”.

Toate acestea depind și de celelalte probleme din genunchi.

Primele săptămâni după operație sunt esențiale pentru a reduce inflamația și durerea. Pacienții vor purta o orteză specială pentru a proteja genunchiul și vor folosi cârje pentru a reduce presiunea asupra articulației.

În primele etape ale recuperării, accentul se pune pe recâștigarea mobilității și flexibilității genunchiului. Fizioterapia joacă un rol crucial, ajutând pacienții să își recupereze treptat gama de mișcare și să-și îmbunătățească forța mușchilor din jurul genunchiului, în special cvadricepsul și tendonul. Exercițiile de stretching și întărire musculară sunt progresive, pentru a evita stresul asupra noului ligament.

Pe măsură ce procesul de vindecare avansează, pacienții încep să integreze exerciții mai complexe care vizează îmbunătățirea echilibrului și a coordonării. Reîntoarcerea la activitățile sportive este strict monitorizată și nu trebuie grăbită. De obicei, sportivii pot reveni la antrenamente ușoare după 6 luni, însă revenirea la competițiile de performanță poate dura până la un an.

Așadar, reinserția ligamentului încrucișat anterior reprezintă o soluție eficientă pentru pacienții care se confruntă cu o ruptură de LIA, oferind șansa de a-și recăpăta mobilitatea și stabilitatea genunchiului. Intervenția chirurgicală, deși necesită un angajament în ceea ce privește recuperarea, aduce rezultate excelente pentru cei care doresc să revină la activitățile fizice fără durere și restricții.

Diagnosticarea corectă și un plan de tratament bine pus la punct, inclusiv un program de recuperare adecvat, sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. Cu îngrijirea potrivită, pacienții pot reveni la viața activă, evitând complicațiile și recâștigându-și încrederea în propriul corp.

Surse articol:

Cleveland Clinic, C.C. ACL Tear. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16576-acl-tear
Mayo Clinic, M.C. ACL Injury. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acl-injury/symptoms-causes/syc-20350738
OrthoInfo, O.I. Anterior Cruciate Ligament (ACL) Injuries. Disponibil pe https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases–conditions/anterior-cruciate-ligament-acl-injuries/
Sanador. Ruptură de ligament încrucișat anterior în timpul antrenamentului. Disponibil pe https://www.sanador.ro/reconstructie-artroscopica-ligament-incrucisat-anterior
Regina Maria, R.M. Ligamentoplastia – tehnici de reconstrucție a ligamentului incrucisat anterior (LIA). Disponibil pe https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ligamentoplastia-tehnici-de-reconstructie-ligamentului-incrucisat-anterior-lia
Samitier, G., Marcano, A. I., Alentorn-Geli, E., Cugat, R., Farmer, K. W., & Moser, M. W. (2015). Failure of Anterior Cruciate Ligament Reconstruction. The archives of bone and joint surgery, 3(4), 220–240. Disponibil pe https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4628627/
Kemler, B., Coladonato, C., Sonnier, J.H., Campbell, M.P., Darius, D., Erickson, B.J., Tjoumakaris, F.P., Freedman, K.B. Evaluation of Failed ACL Reconstruction: An Updated Review. Open Access J Sports Med. 2024. Disponibil pe https://www.dovepress.com/evaluation-of-failed-acl-reconstruction-an-updated-review-peer-reviewed-fulltext-article-OAJSM
LaPrade, R., Why did my ACL Reconstruction Surgery Fail? Disponibil pe: https://drrobertlaprademd.com/revision-acl-reconstruction-acl-graft-failure-acl-knee-surgery-twin-cities-minnesota/
DiFelice, G., ACL repair. Disponbil pe: https://gregorysdifelicemd.com/acl-preservation/


Leziunile-LIA.jpg

09/12/2024 Blog0

Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații din corpul uman, fiind esențial pentru mișcarea noastră zilnică. Leziunile meniscului și ale ligamentului încrucișat anterior (LIA) sunt frecvente în rândul sportivilor, dar pot apărea și în activitățile cotidiene. Menținerea sănătății genunchiului este esențială pentru a evita astfel de leziuni care pot necesita luni de recuperare.

În acest articol, vom explora anatomia genunchiului, cauzele și prevenirea leziunilor, precum și metodele de diagnostic și tratament disponibile.

Anatomia Genunchiului: Rolul Meniscului și al Ligamentului Încrucișat Anterior

Genunchiul este o articulație formată din oasele femurului, tibiei și rotulei; plus cartilajul articular, meniscurile, ligamentele și tendoanele. Meniscul este o structura  fibrocartilaginoasa situata între femur și tibie. Fiecare genunchi are doua meniscuri: medial și lateral. Aceste structuri au un rol esențial în absorbția șocurilor și în distribuția uniformă a greutății în timpul mersului și a altor activități.

Meniscul funcționează ca un amortizor natural, reducând impactul forțelor asupra cartilajului articular, prevenind astfel deteriorarea acestuia. De asemenea, acesta ajută la stabilizarea articulației genunchiului, menținând echilibrul între suprafețele osoase și contribuind la mobilitatea și funcționarea corecta a articulației.

Ligamentul încrucișat anterior (LIA), pe de altă parte, este unul dintre cele patru ligamente principale ale genunchiului. Acesta se află în interiorul articulației și este esențial pentru stabilitatea genunchiului în mișcările de rotație și de schimbare rapidă a direcției. LIA previne deplasarea excesivă a tibiei față de femur și joacă un rol crucial în stabilizarea articulației în timpul activităților de intensitate ridicată, cum ar fi alergarea sau săriturile.

Cauzele și Consecințele Leziunilor Meniscului și LIA

Leziunile meniscului și ale ligamentului încrucișat anterior pot apărea dintr-o varietate de motive. Cele mai comune  cauze sunt mișcările bruște și necontrolate, precum răsucirile, săriturile și opririle bruște. Sporturile care implică schimbări rapide de direcție, cum ar fi fotbalul, baschetul sau schiatul, cresc semnificativ riscul de leziuni la nivelul genunchiului.

Leziunile meniscului sunt cauzate de o răsucire bruscă a genunchiului, în timp ce piciorul este fixat pe sol. Acest mecanism poate duce la fisurarea sau chiar la ruperea meniscului. Pacientul simte durere severă, inflamație și limitarea mișcării genunchiului. În lipsa unui tratament adecvat, pacientul poate resimti durere pe termen lung cu limitarea activitatilor.

Leziunile LIA sunt adesea rezultatul unui impact direct sau al unei mișcări de rotare, hiperextensie care pune prea multă presiune pe ligamentul anterior. Odată rupt, LIA nu se poate vindeca de la sine și necesită intervenție medicală. Consecințele unei astfel de leziuni includ instabilitatea cronică a genunchiului, dificultatea de a sprijini greutatea corpului pe piciorul afectat și riscul crescut de a dezvolta alte probleme la nivelul genunchiului, inclusiv leziuni meniscale, leziuni de cartilaj.

Metode de Prevenire a Leziunilor la Genunchi

Prevenirea leziunilor meniscului și ale LIA este esențială, pentru cei care practică sporturi de contact sau activități fizice intense precum schiul, tenisul etc.

Iată câteva metode eficiente de prevenire:

  • Întărirea musculaturii – Musculatura puternică din jurul genunchiului, în special mușchii cvadricepși și ischiogambieri, ajută la stabilizarea articulației și reduc riscul de accidentare. Exercițiile de forță și stretching sunt esențiale pentru a preveni leziunile;
  • Încălzirea adecvată – Înainte de orice activitate fizică intensă, este important să faci o încălzire corespunzătoare pentru a pregăti mușchii și ligamentele pentru efort. Încălzirea crește fluxul sanguin și îmbunătățește elasticitatea articulațiilor;
  • Tehnică corectă – În sporturile care implică mișcări bruște și răsuciri, este important să folosești tehnica corectă pentru a minimiza riscul de accidentare. Antrenamentele pentru îmbunătățirea agilității și coordonării pot fi de mare ajutor;
  • Echipament adecvat – Folosirea unor încălțări corespunzătoare, care să ofere suport și să fie adaptată tipului de suprafață pe care se practică sportul, poate reduce considerabil riscul de accidentare.

Metode de Diagnostic

Metode de diagnostic ruptură de menisc și LIA

Diagnosticarea corectă a leziunilor meniscului și ale LIA este esențială pentru a determina cel mai bun tratament. Medicul va începe cu o examinare clinica amănunțită și va evalua genunchiul pacientul: inflamația, instabilitatea, punctele dureroase. Examinarea clinică include teste specifice: cum ar fi testul McMurray pentru menisc și testul Lachman sau Pivot Shift pentru LIA.

Pentru o evaluare mai detaliată, se recomandă utilizarea unor metode imagistice:

  • Radiografia – Deși o radiografie simplă nu poate vizualiza meniscul sau ligamentele, aceasta poate ajuta la excluderea altor probleme, cum ar fi fracturile osoase;
  • Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) – RMN-ul este cea mai eficientă metodă pentru diagnosticarea leziunilor meniscului și ale LIA. Aceasta oferă imagini clare ale structurilor moi, inclusiv ligamentele și cartilajele, permițând o vizualizare precisă a leziunii;
  • Ultrasonografia – Deși nu este utilizată frecvent pentru diagnosticarea leziunilor ligamentare sau meniscale, ultrasonografia poate fi utilă în evaluarea acumulării de lichid la nivelul genunchiului și în detectarea rupturilor superficiale;
  • Artroscopia – În cazurile în care diagnosticul rămâne incert, medicul poate recomanda o artroscopie, care implică introducerea unei camere mici în articulație pentru a vizualiza direct structurile interne. Aceasta metodă poate fi folosită atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament.
  • Artro-CT – pentru cei care nu pot efectua RMN.

 

Tratamentul Leziunilor Genunchiului

Tratament conservator (nechirurgical)

Tratamentul nechirurgical este de obicei recomandat pentru leziunile minore sau pentru persoanele care nu sunt implicate în activități fizice intense. Acesta poate include:

  • Odihnă și imobilizare – Limitarea activității și folosirea unei orteze sau a cârjelor pot ajuta la protejarea genunchiului și la prevenirea agravării leziunii;
  • Terapia fizică – Exercițiile de reabilitare pot ajuta la întărirea mușchilor din jurul genunchiului și la restabilirea mobilității;
  • Medicamente antiinflamatoare – Acestea sunt folosite pentru a reduce durerea și inflamația în urma leziunii.

Tratament chirurgical

În cazurile severe, mai ales când LIA este rupt complet sau meniscul este grav deteriorat, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Cele mai comune proceduri includ:

  • Repararea meniscului

Dacă meniscul poate fi cusut, chirurgii vor încerca să repare meniscul. Aceasta procedură este preferabilă în locul îndepărtării meniscului, deoarece menține funcția de amortizare a acestuia

Însă, în cazul tratamentului chirurgical pentru menisc, există un risc de aproximativ 20% ca acesta să nu se vindece complet, în ciuda intervenției. Acest risc poate fi influențat de factori precum tipul leziunii, vârsta pacientului și nivelul de activitate fizică după operație.

  • Reconstrucția LIA

În cazul unei rupturi complete a LIA, reconstrucția ligamentară este necesară. Aceasta implică înlocuirea ligamentului deteriorat cu o autogrefă, preluată de obicei din tendonul propriu al pacientului, de la un donator, din banca de țesuturi (allogrefă) sau ligament artificial.

Reabilitarea și Recuperarea după Leziuni

Recuperarea după o leziune la genunchi, fie că este vorba de menisc sau LIA, necesită un plan bine structurat. Aceasta este o parte esențială a procesului de vindecare, deoarece ajută la restabilirea funcției articulației și la prevenirea altor complicații.

Reabilitarea după o leziune a meniscului sau LIA poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de gravitatea leziunii și de tipul de tratament aplicat (chirurgical sau conservator). După intervenția chirurgicală, perioada de recuperare este mai lungă și poate necesita o abordare mai complexa.

Programul de reabilitare include de obicei mai multe etape:

  • Faza inițială (de protecție și controlul durerii) – Imediat după traumatism sau intervenție chirurgicală, accentul se pune pe reducerea inflamației și pe protejarea articulației afectate. În această fază, este important să folosești orteze sau cârje și să limitezi mișcarea genunchiului pentru a preveni suprasolicitarea;
  • Faza de recuperare a mobilității – Pe măsură ce inflamația scade, fizioterapeutul va introduce exerciții pentru a restabili mobilitatea genunchiului. Exercițiile ușoare de flexie și extensie ajută la prevenirea rigidității articulației;
  • Întărirea mușchilor – În această fază, accentul este pus pe întărirea mușchilor din jurul genunchiului, în special a cvadricepsului și ischiogambierilor. Mușchii puternici oferă suport suplimentar articulației și ajută la prevenirea recidivelor;
  • Reintegrarea în activitatea fizică – Odată ce forța musculară și mobilitatea au fost restabilite, pacientul poate începe să reia treptat activitățile fizice normale. Este important să se evite suprasolicitarea genunchiului și să se respecte programul de recuperare stabilit de fizioterapeut.

Fizio si kinetoterapia joacă un rol crucial în toate etapele reabilitării. Un program complet personalizat poate ajuta pacientul să recupereze funcția genunchiului și să evite complicațiile pe termen lung, cum ar fi instabilitatea sau artroza.

Așadar, menținerea sănătății genunchiului, în special protejarea meniscului și a ligamentului încrucișat anterior, este esențială pentru a preveni leziuni care pot afecta semnificativ mobilitatea și calitatea vieții. Înțelegerea anatomiei genunchiului, recunoașterea cauzelor comune ale leziunilor și adoptarea unor măsuri de prevenție pot reduce considerabil riscul de accidentări. În caz de traumă, diagnosticarea rapidă și corectă este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit, fie el conservator sau chirurgical.

Surse articol:

WebMD. Meniscus Tear Knee Injury. Disponibil pe https://www.webmd.com/pain-management/knee-pain/meniscus-tear-injury
Cleveland Clinic, C.C. Torn Meniscus. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17219-torn-meniscus
Mayo Clinic, M.C. ACL Injury. Disponibil pe https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acl-injury/symptoms-causes/syc-20350738
Medlife micromedica, M.M. Leziunile de menisc. Disponibil pe https://micromedica.ro/leziunile-de-menisc/
Centrokinetic. FISURA SI RUPTURA DE MENISC. Disponibil pe https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/ruptura-menisc#
MEDICOVER. Leziunile de menisc: tratament conservator sau tratament chirurgical?. Disponibil pe https://www.medicover.ro/spital-bucuresti/leziunile-de-menisc-tratament-conservator-sau-tratament-chirurgi/


Cover-Ce-implică-osteotomia-de-genunchi-1-1200x800.jpg

05/12/2023 Blog4

Ce înseamnă osteotomie de genunchi și când este cazul să te adresezi medicului pentru o intervenție personalizată?

Osteotomia la nivelul genunchiului este o intervenție chirurgicală ortopedică care implică tăierea și refixarea oaselor pentru a corecta deformările și problemele legate de alinierea articulației genunchiului. Această procedură este de obicei efectuată pentru a trata afecțiuni precum osteoartrita, condropatia și alte probleme structurale ale genunchiului.

Principala motivație în spatele unei osteotomii de genunchi este de a redistribui presiunea și de a corecta alinierea genunchiului, astfel încât să se reducă durerea și să se îmbunătățească funcția articulației. În timpul intervenției chirurgicale, chirurgul va efectua o tăietură la nivelul femurului sau tibiei și îl va reașeza într-o poziție mai corectă, folosind plăci și șuruburi pentru a menține oasele în poziție.

Osteotomia la nivelul genunchiului poate fi o opțiune eficientă de tratament pentru pacienții care nu răspund la terapiile conservatoare și care doresc să evite înlocuirea completă a articulației genunchiului.

Află mai multe despre ce este osteotomia și rezultatele în urma efectuării intervenției chirurgicale din acest articol

Anatomia genunchiului

Anatomia Genunchiului

Genunchiul este una dintre cele mai complexe articulații ale corpului uman, care susține greutatea corporală și permite deplasarea adecvată a corpului. Acesta este format din trei oase principale: femurul (osul coapsei), tibia (osul gambei) și rotula (patela). Anatomia genunchiului implică, de asemenea, și  ligamente, meniscuri, cartilaje și burse, care contribuie la stabilitatea și funcționarea articulației.

Iată o descriere succintă a structurilor anatomice ale genunchiului:

  • Femurul: osul coapsei care formează partea superioară a genunchiului;
  • Tibia: osul principal al gambei care se extinde de la genunchi până la gleznă;
  • Rotula (patela): osul sesamoid în formă de disc, situat în fața genunchiului;
  • Ligamentele: genunchiul conține mai multe ligamente importante care asigură stabilitatea și rezistența articulației. Tendoanele colaterale mediale și laterale sunt situate pe părțile exterioare ale acestuia și previn mișcările laterale excesive. Ligamentul încrucișat anterior (LIA) și încrucișat posterior (LIP) se intersectează în interiorul articulației și controlează mișcările anterioare și posterioare ale tibiei față de femur;
  • Meniscurile: genunchiul conține două meniscuri, unul medial și unul lateral. Acestea au rolul de a distribui greutatea și de a reduce frecarea între oase;
  • Cartilajul articular: suprafețele articulare ale oaselor genunchiului sunt acoperite de cartilaj articular, un țesut moale și neted, care permite alunecarea ușoară în timpul mișcării și protejează suprafața osului;
  • Bursa: saci mici cu lichid sinovial care ajută la reducerea frecării și la amortizarea articulației genunchiului.

Toate aceste structuri anatomice asigura funcționarea corectă și stabilitatea articulației genunchiului, permițând mișcarea și susținerea greutății corporale.

Pacienți cărora le este recomandată osteotomia

Această intervenție medicală poate fi o opțiune de tratament recomandată pentru pacienții care se confruntă cu probleme ale genunchiului, precum:

  • Osteoartrită unicompartimentală: În cazul în care osteoartrita afectează numai o parte a genunchiului (de exemplu, compartimentul medial sau lateral), osteotomia poate fi recomandată pentru a redistribui presiunea pe articulație, reducând astfel durerea și îmbunătățind funcționalitatea piciorului;
  • Leziuni ale meniscului: În cazul anumitor leziuni în care meniscul nu poate fi reparat, această procedură poate fi o opțiune potrivită pentru prevenirea degenerării premature;
  • Malformații congenitale ale genunchiului: Dacă un pacient are o astfel de malformație, cum ar fi genunchiul valg sau genunchiul var, osteotomia poate fi efectuată pentru a corecta alinierea și a restabili funcția normală a genunchiului;
  • Instabilitate patelară: Aceasta este o afecțiune în care patela nu se aliniază corect, iar acest fapt provoacă durere și instabilitate la nivelul genunchiului. Pentru a schimba alinierea și a reduce simptomele asociate se poate apela la această intervenție chirurgicală;
  • Probleme de aliniere, precum genunchiul arcuit (genu varum) sau genunchiul în formă de X (genu valgum): aceste probleme afectează alinierea normală a genunchiului și pot cauza dezechilibre biomecanice, leziuni și dureri. Apelarea la operația de osteotomie poate fi o opțiune de tratament foarte eficientă în astfel de cazuri;
  • Înclinarea excesivă posterioară a platoului tibial intern pune presiune ligamentul încrucișat anterior. La pacienții cu rupturi repetate de ligamente poate fi necesară osteotomia tibiei.

Este important de menționat că osteotomia nu este potrivită pentru toți pacienții și decizia de a o efectua trebuie luată în urma unei evaluări atente a fiecărui caz în parte. Un ortoped sau chirurg specializat în genunchi poate evalua simptomele, imagistica și istoricul medical al pacientului și poate recomanda intervenția ca o parte a planului de tratament.

Scopurile osteotomiei

Scopurile acestei proceduri pot varia în funcție de afecțiunea sau problema specifică a pacientului, însă există o serie de factori comuni pentru care se poate apela la aceasta. Printre aceștia se numără:

  • Osteotomia poate fi utilizată pentru a corecta alinierea anormală a unui os sau a unei articulații. Această intervenție poate implica ajustarea unghiului de înclinare sau a rotației oaselor pentru a restabili alinierea genunchiului;
  • Unele afecțiuni pot provoca o presiune excesivă asupra unei părți specifice a articulației. Prin intermediul procedurii chirurgicale, se poate redistribui presiunea și încărcătura pe întreaga articulație sau pe o altă parte a acesteia, pentru a reduce durerea și a preveni deteriorarea suplimentară;
  • Osteotomia poate fi efectuată pentru a restabili funcția normală a unei articulații afectate de o diformitate sau o afecțiune. Prin corectarea alinierii și a structurii osoase, se poate îmbunătăți funcția și stabilitatea genunchiului.
  • Această procedură poate ajuta la reducerea durerii, inflamației și a altor simptome asociate cu tulburări ale sistemului musculo-scheletic. Scopul realizări sale este de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului și de a-i permite să se angajeze în activități normale și să își recapete mobilitatea și funcționalitatea optimă.

Care sunt cele mai frecvente tipuri de osteotomii ale genunchiului?

Tipuri de osteotomii ale genunchiului

Osteotomia tibială înaltă

Osteotomia tibială înaltă
Osteotomia tibială înaltă de valgizare
Osteotomia tibială înaltă
Osteotomie supratuberozitară de tibie de valgizare

Osteotomia tibială înaltă este o procedură în care se efectuează o secționare orizontală în partea superioară a tibiei. Această intervenție este utilizată de obicei pentru a corecta diformitățile sau varus (genunchiul în exterior). Prin ajustarea unghiului tibiei, se redistribuie presiunea asupra compartimentelor articulației genunchiului, îmbunătățind simptomele și întârziind progresia osteoartritei.

Osteotomia femurală

Osteotomia femurală supracondiliană de varizare

Osteotomie femurală
Osteotomia femurală supracondiliană de deschidere

Intervenția aceasta implică o secționare oblică a femurului în apropierea articulației genunchiului. Procedură este utilizată pentru a corecta alinierea femurului și pentru a redistribui presiunea asupra compartimentelor articulației și în anumite cazuri de instabilitate patelară.

Osteotomia de tuberozitate tibială anterioară (TTA)

Osteotomia de tuberozitate tibială anterioară
Osteotomie supracondiliană femurală stângă de varizare de închidere și osteotomie de tuberozitate tibială anterioară stângă de medializare

Osteotomia de tuberozitate tibială anterioară este o intervenție chirurgicală utilizată în principal pentru tratarea instabilității patelare. Operația implică secționarea și reorientarea tuberozității tibiale anterioare, locul de atașare a tendonului patelar. Prin acest tip de procedură, se modifică unghiul de tracțiune al tendonului patelar, ajutând la stabilizarea rotulei și la o mișcare corectă a acesteia.

Cum se realizează o osteotomie?

Există diferite tehnici pentru realizarea unei osteotomii, iar două dintre cele mai comune metode sunt cea cu pană de deschidere și cea cu pană de închidere. Aceste tehnici implică efectuarea unei tăieturi în os, urmată de ajustarea și fixarea lui într-o nouă poziție.

Osteotomie cu pană de deschidere

În acest tip de intervenție, se realizează o tăietură oblică în apropierea zonei care trebuie corectată sau realiniată.

După realizarea tăieturii, pana este deschisă și separată, permițând accesul și vizualizarea osului subiacent.

Chirurgul ajustează apoi poziția osului în funcție de necesitatea corectării sau alinierii dorite.

După ajustare, osul este fixat în noua poziție prin intermediul unor plăci și șuruburi, sau a altor dispozitive de fixare, care îi permit acestuia să se vindece în poziția stabilită.

Osteotomie cu pană de închidere

În acest tip de procedură, se realizează o tăietură similară cu cea a osteotomiei cu pană de deschidere.

După efectuarea tăieturii, pana este închisă și reunită pentru a realinia osul în noua poziție dorită.

Chirurgul poate folosi diverse metode pentru a asigura pana închisă în noua poziție, cum ar fi plăci și șuruburi sau dispozitive speciale de fixare.

Osul va începe să se vindece în noua poziție, cu pana de închidere care asigură stabilizarea inițială.

Ce presupune procedura de osteotomie?

Procedura poate varia în funcție de afecțiunea și necesitățile individuale ale pacientului, însă, în general, această intervenție poate implica următorii pași.

Înainte de operație

Evaluare medicală

Pacientul va fi supus unei evaluări medicale complete pentru a determina dacă este un candidat adecvat pentru osteotomie. Acest lucru poate include evaluarea stării generale de sănătate, investigații și teste specifice pentru a observa gradul de afectare a genunchiului.

Discuție și pregătire

Pacientul va discuta cu chirurgul ortoped despre detaliile procedurii, riscurile și beneficiile acesteia. Se vor stabili așteptările de la operație și vor fi furnizate instrucțiuni specifice pentru pregătirea înainte de intervenție.

După operație

Recuperarea în spital

După osteotomie, persoana în cauză va fi monitorizată pentru o perioadă de timp, care poate varia în funcție de complexitatea procedurii și de timpul de recuperare individual. De regulă, pacientul va sta în spital 1 maxim 2 nopți.

Tratamentul durerii

Vor fi administrate medicamente pentru controlul durerii, pentru a asigura confortul pacientului în timpul perioadei postoperatorii.

Fizioterapie și reabilitare

Persoana în cauză va fi supusă unui program de fizioterapie și recuperare medicală, care va începe în spital și va continua după externare. Acest plan poate include exerciții de mobilitate, terapie manuală, utilizarea dispozitivelor de asistare și alte tehnici pentru a ajuta la recuperarea și restabilirea funcției genunchiului.

Posibile complicații

Ca orice intervenție chirurgicală, osteotomia poate implica anumite riscuri și complicații, care pot varia de la un pacient la altul. Unele posibile complicații includ:

  • Infecție: Există un risc de infecție în zona operației. Tratamentul cu antibiotice poate fi necesar pentru prevenirea sau tratarea acestora;
  • Sângerare excesivă: Procedura poate implica o anumită pierdere de sânge, iar în cazuri rare, poate fi necesară o transfuzie de sânge;
  • Probleme de vindecare a rănii: Rănile postoperatorii pot prezenta dificultăți în vindecare sau pot dezvolta cicatrici excesive, mai des la fumători;
  • Probleme cu anestezia: Există riscuri asociate cu anestezia generală sau regională utilizată în timpul osteotomiei;
  • Complicații specifice afecțiunii: În unele cazuri, pot apărea complicații specifice problemelor genunchiului care a necesitat osteotomia, cum ar fi recurența simptomelor sau progresia afecțiunii;
  • Probleme legate de dispozitivele de fixare: Dacă sunt utilizate plăci și șuruburi pentru a fixa osul în noua poziție, pot apărea complicații legate de aceste dispozitive, cum ar fi infecții sau iritații locale;
  • Tromboză venoasă profundă și embolie pulmonară: În perioada postoperatorie, pacienții pot avea un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge în membrele inferioare (tromboză venoasă profundă) sau de migrare a acestor cheaguri către plămâni (embolie pulmonară). Măsuri preventive, cum ar fi anticoagulantele și mobilizarea precoce, sunt luate pentru a minimiza riscurile;
  • Rigiditate sau limitarea mișcării genunchiului: În unele cazuri, se poate experimenta o rigiditate sau o limitare a mișcării genunchiului în urma procedurii. Acest lucru poate necesita un program intensiv de reabilitare și exerciții pentru a restabili gama completă de mișcare.

Este important ca pacientul să fie conștient de aceste riscuri și complicații și să aibă o discuție deschisă cu chirurgul ortoped înainte de procedură. Doctorul va evalua și va monitoriza îndeaproape progresul celui afectat și va lua măsuri adecvate pentru a minimiza riscurile și complicațiile în timpul și după osteotomie.

Recuperarea după intervenția de osteotomie

Recuperarea după o intervenție de acest fel este un proces important și necesită îngrijire adecvată pentru a asigura o refacere optimă. Durata și detaliile acesteia pot varia în funcție de tipul de osteotomie și de afecțiunea specifică a pacientului.

Iată câteva aspecte cheie ale recuperării după o astfel de intervenție:

  • Perioada de spitalizare: Pacientul va fi supus unei perioade de spitalizare, de 1-2 zile, pentru a fi monitorizatdupă procedură. Echipa medicală va urmări evoluția inciziei, controlul durerii și potențialele complicații;
  • Tratamentul durerii: Administrarea de medicamente pentru controlul durerii este esențială în perioada postoperatorie. Medicul va prescrie un tratament adecvat pentru a asigura confortul persoanei operate;
  • Mobilizare precoce: Deși mișcarea inițială poate fi limitată, este important să se înceapă mobilizarea corpului în scurt timp după intervenție. Fizioterapeutul va ghida pacientul și îl va învăța exerciții și tehnici pentru recâștigarea treptată a mobilității genunchiului și îmbunătățirea forței musculare;
  • Fizioterapie și reabilitare: Un program de fizioterapie și reabilitare va fi esențial pentru recuperarea adecvată după osteotomie. Acesta va implica exerciții specifice, terapie manuală și alte tehnici pentru a îmbunătăți flexibilitatea, forța și stabilitatea corpului;
  • Utilizarea dispozitivelor de asistare: Pentru a sprijini genunchiul în timpul recuperării, medicul poate recomanda utilizarea de orteze sau dispozitive de asistare, cum ar fi cadrul metalic sau cârjele. Ele vor ajuta la redistribuirea greutății și la reducerea stresului în timpul mersului;
  • Respectarea instrucțiunilor postoperatorii: Pacientul trebuie să urmeze cu strictețe instrucțiunile postoperatorii furnizate de chirurgul ortoped. Acestea pot include schimbarea bandajelor, administrarea de medicamente, menținerea igienei adecvate și evitarea activităților fizice intense sau a încărcăturilor grele;
  • Programul de urmărire: Persoana operată va fi programată pentru consultații regulate la medicul ortoped pentru a monitoriza progresul recuperării și pentru a efectua eventuale ajustări în planul de tratament.

Cum să ajuți procesul de vindecare și care sunt rezultatele

Există câteva moduri prin care poți ajuta procesul de vindecare după o intervenție de osteotomie și poți obține rezultate optime. Acestea sunt următoarele:

  • Respectă instrucțiunile medicului: Urmează cu strictețe instrucțiunile și recomandările medicului tău ortoped. Ele pot include administrarea de medicamente, schimbarea bandajelor, evitarea anumitor activități sau utilizarea dispozitivelor de asistare precum cârjele;
  • Fizioterapie și reabilitare: Participă în mod regulat la ședințele de fizioterapie și reabilitare. Fizioterapeutul va elabora un program personalizat pentru a-ți restabili mobilitatea, forța și funcționalitatea genunchiului. Efectuarea exercițiilor și tehnicii recomandate va ajuta la accelerarea procesului de vindecare și la obținerea rezultatelor dorite;
  • Menține o alimentație sănătoasă: O dietă echilibrată și bogată în nutrienți esențiali poate contribui la procesul de vindecare și la întărirea sistemului imunitar. Asigură-te că incluzi alimente bogate în proteine, vitamine și minerale pentru a susține vindecarea eficientă a țesuturilor;
  • Evită fumatul și consumul excesiv de alcool: Fumatul și consumul excesiv de alcool pot încetini procesul de vindecare. Consumul de tutun poate afecta circulația sângelui și capacitatea organismului de a se vindeca;
  • Respectă perioada de odihnă și evită suprasolicitarea genunchiului: Permite-i genunchiului să se odihnească și să se vindece. Evită activitățile fizice intense sau care implică impact puternic asupra sa. Respectarea perioadei de odihnă recomandate va contribui la recuperarea completă și la evitarea complicațiilor.

Rezultatele după intervenția de osteotomie pot varia în funcție de afecțiunea inițială, tipul de procedură realizată și de modul în care urmezi recomandările medicului. În general, rezultatele obținute după această intervenție pot include:

  • Ameliorarea durerii și reducerea simptomelor asociate cu afecțiunea în cauză;
  • Îmbunătățirea funcționalității genunchiului și a mobilității acestuia;
  • Corectarea sau alinierea deformărilor sau alungirilor osoase;
  • Revenirea la activitățile zilnice și sportive în condiții normale, cu o calitate mai bună a vieții.

Este important să ai așteptări realiste în ceea ce privește rezultatul și să fii conștient că procesul de vindecare și recuperare poate dura câteva luni sau chiar mai mult, în funcție de complexitatea intervenției și de particularitățile fiecărui pacient.

De asemenea, este important să ai în vedere că rezultatele pot fi influențate și de alți factori, precum starea generală de sănătate, vârsta, nivelul de activitate fizică și respectarea recomandărilor postoperatorii.

În timpul procesului de vindecare, este posibil să existe perioade de progres, dar și de stagnare sau mici regresiuni. Este important să respecți întocmai îndrumările venite din partea medicilor specialiști pentru a obține rezultatele dorite.

Comunicarea deschisă cu medicul tău este esențială pe parcursul recuperării. Împărtășește orice simptome, nelămuriri sau dificultăți pe care le întâmpini și solicită sfaturi și îndrumări suplimentare pentru a-ți asigura o recuperare completă și corectă.

tatele obținute după intervenția de osteotomie depind în mare măsură de angajamentul și implicarea ta în respectarea instrucțiunilor medicale, în urmarea programului de fizioterapie și în adoptarea unui stil de viață sănătos. Cu răbdare, dedicare și sprijinul adecvat, vei putea să-ți redobândești mobilitatea și să revii la un stil de viață activ și sănătos.

Întrebări și răspunsuri frecvente

Q: Se poate îndoi genunchiul după osteotomie?

După osteotomie, chiar este recomandată îndoirea genunchiului, iar medicul curant vă v-a încuraja să faceți acest lucru.

 

Q: Care este calitatea vieții după intervenția de osteotomie?

Intervenția de osteotomie poate îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea durerii, îmbunătățirea mobilității și facilitarea participării la activități zilnice și sportive.

 

Surse Articol

Cleveland Clinic, C.C. Osteotomy. Disponibil pe https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22688-osteotomy

OrthoInfo. Osteotomy of the Knee. Disponibil pe https://orthoinfo.aaos.org/en/treatment/osteotomy-of-the-knee/

WebMD, (09.06.2021). What Is Osteotomy?. Disponibil pe https://www.webmd.com/osteoarthritis/what-is-osteotomy

SydneyKneeSpecialist, SKS. Knee Procedures Knee Osteotomy. Disponibil pe https://www.sydneyknee.com.au/knee-info/knee-procedures/knee-osteotomy/

J. Dean Cole, MD (25.10.2013). Knee Osteotomy Surgery. Disponibil pe https://www.arthritis-health.com/surgery/knee-surgery/knee-osteotomy-surgery

SummitHealth. Osteotomy. Disponibil pe https://www.summithealth.com/osteotomy


entorsa-de-glezna-1200x800.jpeg

22/11/2022 Blog7

Entorsa de gleznă este cea mai comună leziune produsă la nivelul membrului inferior și apare ca urmare a întinderii excesive sau a rupturii ligamentelor gleznei. Aceasta poate fi o leziune gravă care se poate declanșa în timpul realizării activităților sportive, dar poate apărea inclusiv ca rezultat al călcatului strâmb.

Răsucirea excesivă a gleznei afectează ligamentele și stabilitatea acesteia, în așa fel încât recuperarea în urma entorsei de gleznă poate fi de lungă durată. Pentru o vindecare completă și pentru redarea în întregime a forței și mobilității gleznei afectate, indiferent de nivelul leziunii produse, pacientul trebuie să se afle sub atenta supraveghere a medicilor și să urmeze indicațiile oferite de aceștia.

În lipsa unui tratament și a unei recuperări corespunzătoare realizate în timp util și duse la bun sfârșit în perioada stabilită de către medic, ligamentele gleznei pot rămâne nevindecate, iar ca rezultat entorsele de gleznă vor continua să se repete. Această acțiune conduce la diverse afecțiuni, reducând semnificativ capacitatea pacienților de a se bucura de o viață activă. Din acest motiv, prevenția este necesară în activitățile pe care le exercităm zilnic și urmarea cu atenție a sfaturilor medicale acordate exclusiv de către specialiști.

Ligamentele gleznei – Ce se întâmplă atunci când ne scrântim piciorul

Glezna este susținută de mai multe ligamente, leziunea afectând nu unul, ci un grup de ligamente ale gleznei. Ligamentele gleznei au rolul de a fixa oasele gambei de oasele piciorului, fiind afectate ligamentul talofibular anterior, posterior și calcaneofibular. Având în vedere localizarea leziunilor, entorsele pot fi laterale, mediale și înalte, deasupra nivelului gleznei.

Mecanismul de producere

Entorsa de gleznă se poate produce atât în timpul activităților sportive, cât și în timpul exercitării activităților zilnice. Alergarea cu picioarele poziționate incorect, accidentarea pe parcursul exercițiilor fizice și coborârea sau urcarea pot declanșa această patologie, din cauza răsucirii excesive a gleznei în interior prin inversiune sau în exterior prin eversiune.

entorsa de glezna

 Gradele entorsei de gleznă

În funcție de severitatea leziunii, entorsa de gleznă poate fi de mai multe grade: gradul 1, gradul 2 și gradul 3.

 Entorsa gleznă gradul 1

Entorsa de gleznă de gradul 1 este ușoară, ligamentele suferind o întindere și nu o ruptură. În cazul acestui tip de entorsă durerea este scăzută ca intensitate, iar articulația piciorului rămâne suficient de stabilă. Entorsa de gleznă grad 1 nu necesită intervenție chirurgicală.

Entorsa gleznă grad 2

Când ne referim la entorsa de gleznă de gradul 2, ruptura ligamentelor este parțială, iar durerea și instabilitatea la nivelul gleznei sunt moderate. Entorsa de grad 2 poate fi catalogată drept o entorsă cu o gravitate de nivel mediu.

Entorsa gleznă grad 3

Entorsa de gleznă de gradul 3 este cea mai severă leziune dintre cele menționate și presupune ruptura totală a ligamentelor. În acest caz, instabilitatea gleznei și durerea sunt foarte pronunțate, iar în anumite situații va fi nevoie de intervenție chirurgicală pentru repararea acesteia.

Simptome entorsă gleznă

Principalele simptome ale entorsei la gleznă sunt inflamația, senzația de căldură care radiază din zona gleznei, umflarea, pulsarea articulației afectate, scăderea capacității de mișcare a gleznei și apariția vânătăilor. Acestea pot afecta activitățile zilnice, pacientului fiindu-i dificil să stea în picioare sau să meargă.

Complicațiile entorsei de gleznă

Entorsa de gleznă netratată poate duce la complicații, crescând șansele ca pacientul să dezvolte o serie de alte probleme articulare de-a lungul timpului. Printre complicațiile entorsei de gleznă se numără durerea constantă, instabilitate articulară la nivelul gleznei și artrita. Pentru un diagnostic corect și pentru a crește șansele unei recuperări corespunzătoare, este indicată prezentarea din timp la un consult ortopedic.

Tratament entorsă gleznă – Refacere ligamente

Refacerea ligamentelor gleznei este mai dificilă în cazuri severe, unde simptomele persistă mai multe săptămâni. Tratamentul pentru entorsa de gleznă poate fi non-chirurgical și chirurgical, în funcție de gradul leziunii.

Pentru tratarea entorsei de gleznă de nivel mediu, este necesară imobilizarea în orteză și folosirea cârjelor la mers. Fiziokinetoterapia este obligatorie pentru recuperarea după oricare entorsă. Astfel pot fi redate treptat mobilitatea și forța gleznei.

Tratamentul chirurgical poate fi necesar în cazul leziunilor grave, de gradul 3, moment când mobilitatea este redusă la minimum, pacientul resimte instabilitate și durere severă la nivelul gleznei și nu se poate deplasa.

Protocol de recuperare pentru entorsa de gleznă

După ce glezna nu mai este umflată și zona dureroasă, pot fi începute exercițiile de recuperare pentru entorsa de gleznă, recomandate de către medicul ortoped și fiziokinetoterapeut.

Tratamentul conservator constă în protocolul „RICE”: Rest (Odihnă), Ice (Gheață), Compression (Compresie) prin intermediul unei fașe elastice și Elevate (Ridicare), prin menținerea gleznei deasupra nivelului inimii. Compresele cu gheață sunt recomandate în primele 2 zile de la accidentare, fiind aplicate aproximativ 20 de minute la un interval de 2-3 ore. În ceea ce privește compresiile, este de menționat faptul că banda din jurul gleznei nu trebuie să fie strânsă excesiv, pentru a permite circulația normală a sângelui.

Antiinflamatoarele pot contribui la recuperarea după entorsa de gleznă, pentru scăderea în intensitate a durerii. Acestea vor fi administrate conform recomandărilor medicului.

Exerciții pentru entorsa la gleznă

Exercițiile pentru entorsa de gleznă au ca obiective principale creșterea mobilității și întărirea musculaturii, fiind necesare în toate cazurile de tratare a entorsei. Cu cât glezna este mai afectată, cu atât se prelungește timpul de vindecare și procesul de refacere. Este recomandat ca procesul de recuperare să se facă într-un centru de fiziokinetoterapie, sub supravegherea personalului medical specializat.

Unul dintre exercițiile recomandate acasă pentru recuperarea mobilității presupune desenarea literelor în aer cu degetul mare al piciorului afectat. Exercițiile de recuperare după entorsa de gleznă sunt personalizate pentru fiecare pacient în parte, păstrând în vedere gradul de severitate a leziunii.

FAQ:

Q: În cât timp se vindecă entorsa la gleznă?

A: Timpul de vindecare este de la câteva zile până la câteva luni, în funcție de gradul de severitate al leziunii.

Q: Se poate merge cu o entorsă la gleznă?

A: În cazul unei leziuni ușoare, da. Dacă vorbim despre leziuni medii, pacientul poate merge cu glezna imobilizată în orteză, iar în cazul rupturii totale a ligamentului, acestuia îi este imposibil să meargă.

Bibliografie:

1.     https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2001/0101/p93.html

2.     https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4293961/

3.     https://www.webmd.com/pain-management/ankle-sprain

4.     https://www.webmd.com/a-to-z-guides/ankle-sprain-treatment


proteza-de-genunchi-min-1200x801.jpeg

12/08/2022 Blog15

Înaintarea în vârstă și predispozițiile genetice determină afecțiuni precum gonartroza. În unele cazuri metodele clasice de tratament dau roade, însă în stadii avansate se recomandă intervenția chirurgicală. Mai exact, pentru acest gen de probleme se ia în considerare intervenţia chirurgicală de protezare a genunchiului (artroplastia totală de genunchi).

Proteza genunchiului este o unealtă care oferă pacientului posibilitatea de a recăpăta mobilitate. Aceasta diminuează semnificativ durerea provocată de gonartroză prin înlocuirea cartilajului articular afectat. În esență, componentele femurale și tibiale sunt învelite de metal, iar despărţitorul de un plastic special ce facilitează mișcările de flexie și extensie ale genunchiului.

Intervenția chirurgicală are o durată de aproximativ 1-2 ore. Pacienţii, de cele mai multe ori, pot merge încă de a doua zi după operație cu ajutorul unui cadru, fiind o procedură sigură şi eficientă care duce la eliminarea durerii și corectarea deformării piciorului.

Anatomia genunchiului

Anatomia genunchiului este formată, în mare, din 3 componente: capătul inferior al femurului, capătul superior al tibiei şi rotula (patela). Partea în care aceste 3 structuri se intersectează este marcată de un cartilaj articular. Cartilajul este neted, protejează oasele şi le permite să se mişte uşor.

Apoi, între femur şi tibie există 2 structuri în formă de „C” numite meniscuri. Ele acţionează prin absorbţia şocurilor la care este supusă articulaţia genunchiului.

Dacă genunchiul funcționează sănătos, toate părțile respective lucrează armonic, facilitând fluiditatea în mișcare. În momentul în care intervine o accidentare gravă sau o afecțiune precum gonartroza, atunci această armonie este perturbată şi apar durerile, scăderea forţei musculare şi diminuarea mobilităţii.

anatomia genunchiului

Tipuri de proteze ale genunchiului

Proteza este de două feluri: parțială  (numită și unicompartimentală) și totală (numită și tricompartimentală). Proteza parțială înlocuiește doar părțile afectate ale genunchiului, în timp ce proteza totală înlocuiește complet genunchiul.

Există, de asemenea, o altă variantă de a exemplifica tipurile de proteze ale genunchiului. Cele ce se bazează pe sistemul de fixare pe os pot fi cimentate sau necimentate.

Când se recomandă implantarea protezei totale de genunchi

Protezarea totală a genunchiului este sugerată în momentul în care se descoperă cât se poate de clar că pacientul suferă de o afecțiune precum gonartroza.

Semnele esențiale ce pot determina suspectarea afecțiunii și decizia de efectuare a operației au legătură cu durerea de genunchi constantă și rigidizarea acestuia. Ne referim în această situație la împiedicarea acțiunilor uzuale precum mersul pe jos, urcatul scărilor, coborâtul şi urcatul din sau în maşină. Durerea se amplifică din ce în ce mai mult în timpul mersului, până în punctul în care simți nevoia unui baston sau a unui punct de sprijin.

Alte simptome pot fi durerea de genunchi care nu cedează în timpul repausului, respectiv deformarea genunchiului (arcuirea genunchiului spre interior sau exterior). Să nu uităm de semnele care nu dispar. Dacă în ciuda tratamentului conservator precum medicaţia antiinflamatorie, infiltraţiile intraarticulare și fizioterapia nu apar îmbunătățiri, atunci se recomandă intervenția chirurgicală.

Operația de protezare a genunchiului

O mențiune importantă este faptul că pacientul primește cu câteva săptămâni înainte de operaţie diverse recomandări:

Prima recomandare este legată de medicamentație. În cazul în care este posibil, opriţi Aspirina (Aspenter) cu 5 zile înainte de operaţie. Tratamentele  anticoagulante de tipul Plavix sau Sintrom trebuie comunicate medicului de la bun început, astfel încât acestea să fie oprite înainte de intervenţia chirurgicală de protezare. Modificarea tratamentelor cardiace se face numai în urma discuțiilor și recomandărilor medicului cardiolog. Este indicat ca pacientul să expună specialistului o listă cu toate medicamentele pe care le folosește, lista fiind predată la consultul preanestezic.

Pacienţii sunt rugaţi să nu mănânce şi să nu bea nimic cu 8 ore înainte de operaţie. Genunchiul pacientului va fi poziționat astfel încât medicul să poată ajunge cu ușurință la toate ligamentele. Se aplică o anestezie de la brâu în jos și va fi efectuată o incizie de 15-20 cm. Suprafeţele afectate ale cartilajului articular sunt îndepărtate împreună cu o mică parte din osul de dedesubt. După înlăturare se aplică implanturi metalice care recreează suprafaţa articulaţiei (de cele mai multe ori ele se cimentează în os). Se adaugă un distanţier de plastic între componentele metalice pentru a asigura o suprafaţă lină de alunecare. Înainte de a coase incizia, medicul va mișca ușor genunchiul pacientului pentru a testa mobilitatea protezei.

oăeratia de protezare a

Recuperarea după operația de implantare a protezei de genunchi

După operația de implantare a protezei de genunchi este necesară recuperarea medicală. Spitalizarea în general durează 2 zile, iar pacientul e încurajat să meargă cu ajutorul cadrului încă din a doua zi după operație. Medicaţia antialgică este personalizată, adaptată în funcție de fiecare pacient în parte, iar antibioticul intravenos va fi administrat pentru 24 ore după operație.

De asemenea, se vor aplica medicamente anticoagulante pentru circa 30 zile postoperator. Un kinetoterapeut va lucra cu pacientul zilnic şi îl va învăţa cum să meargă în siguranţă şi ce mişcări are voie să facă. Revederea cu medicul după operație este la 14 zile, 45 zile, 3 luni, 6 luni, 1 an şi apoi anual.

Exerciţii de recuperare

Protocolul de recuperare este esențial în succesul unei astfel de intervenții chirurgicale. Exercițiile de recuperare vor începe imediat după procedură și au ca scop în primă fază întărirea musculaturii din jurul protezei. A doua zi după operație va începe kinetoterapia, unde vă veți folosi inițial de dispozitive de mobilizare pasivă menite să ajute în efectuarea unor mișcări ușoare de întindere și îndoire. Printre exerciții se numără și flexia-extensia gleznei, extensia activă a genunchiului, flexia activă a acestuia, dar și mișcări pentru recăpătarea echilibrului. În general, tipurile de exerciții de recuperare sunt personalizate în funcție de nevoile fiecărui pacient.

FAQ:

Q: Cât durează o operație de proteză la genunchi?

A: Intervenția chirurgicală are o durată de aproximativ 1-2 ore, iar pacienţii, de cele mai multe ori, pot merge încă de a doua zi după operație cu ajutorul unui cadru.

Q: Când trebuie înlocuită proteza?

A: Odată cu trecerea timpului, proteza se poate uza, ceea ce determină necesitatea unei proteze de revizie. Protezele moderne sunt extrem de rezistente, însă există șanse ca după 15-20 de ani să fie nevoie de înlocuire.

  

Bibliografie:

Yvet Mooiweer, Martin Stevens – Being active with a total hip or knee prosthesis: a systematic review into physical activity and sports recommendations and interventions to improve physical activity behavior – European Review of Aging and Physical Activity

Insall J, Tria AJ, W N Scott – The total condylar knee prosthesis: the first 5 years – Clinical Orthopaedics and Related Research, 01 Nov 1979, (145):68-77

Ernesto C. Martinez-Villalpando, Hugh Herr- Agonist-antagonist active knee prosthesis: A preliminary study in level-ground walking –  Journal of Rehabilitation Research & Development


infiltrații-cu-celule-stem-din-adipocite.jpeg

29/04/2022 Blog22

O metodă care a schimbat perspectiva în tratarea diferitelor probleme la nivelul cartilajelor, articulațiilor, oaselor și țesuturilor este infiltrația cu celule stem. Celulele respective sunt capabile să se autoreînnoiască foarte rapid și posedă numeroase proprietăți. 

Având un succes considerabil în ortopedie și medicină regenerativă, medicii și specialiștii din întreaga lume au analizat cât mai multe opțiuni din care se pot extrage astfel de celule pentru ulterioare tratamente. Inițial celulele stem erau extrase, pentru acest tip de infiltrații, din măduva osoasă. Procedura este minim invazivă și fără dureri, pacientul fiind supus anesteziei. Totuși, s-a demonstrat recent că celulele stem (hMSCs) pot fi obținute și din pulpa dentară, membranele fetale ale placentei sau din țesutul adipos.

Ce sunt celulele stem și adipocitele?

În momentul în care organismul întâmpină diferite situații ce declanșează degenerarea, atunci intervin celulele stem. Rolul acestora este axat pe regenerarea și vindecarea zonei cu probleme. Adesea oamenii trăiesc cu preconcepția că celulele stem pot fi găsite doar în cordonul ombilical la nou născuți, dar puțini știu că de fapt acestea se pot obține și din alte părți ale organismului, folosind o metodă specială.

Comparând toate variantele descoperite până acum, soluția ideală de extragere a celulelor stem pentru infiltrații este din celulele adipocite, respectiv elementele ce formează țesutul adipos. Acest fapt se datorează cantității de hMSCs a țesutului adipos pe 1g de țesut, care este aproape de 500 de ori mai mare decât în măduva osoasă. Mai mult, celulele stem derivate din măduva osoasă îmbătrânesc mai repede decât cele ale țesutului adipos, pentru cel din urmă neexistând limită de vârstă pentru recoltare și eficacitate.

Probleme medicale tratate prin infiltrații cu celule stem și desfășurarea procedeului 

Aportul celulelor stem (celule mezenchimale cu capacitate de a se transforma în celule specializate) aduce un avantaj semnificativ în tratarea unor afecțiuni sau situații precum: 

  • leziuni de menisc de grad mic;
  • leziuni de menisc tratate prin suturi meniscale realizate artroscopic (favorizează cicatrizarea meniscului suturat);
  • leziuni de cartilaj în stadiile II și III;
  • leziuni tendineale traumatice și degenerative (rupturi parțiale ale coafei rotatorilor umărului, rupturi parțiale Achiliene);
  • rupturi musculare, epicondilite sau pseudoartroză.

Recoltarea de țesut adipos se face din zona abdomenului sau coapselor. După extragerea țesutului adipos printr-o mini liposucție aspirativă cu anestezie locală, se prepară produsul injectabil într-un mediu steril pentru a se obține un concentrat de celule mezenchimale. 

Substanța în forma sa finală se injectează intra-articular, intra-tendinal sau intra-muscular, în funcție de patologia fiecărui pacient și factorii de creștere. Procedura se realizează în cadrul clinicii și durează 60 de minute. Se recomandă aplicarea compreselor cu gheață local timp de 20 de minute, de 2-3 ori pe zi, la 1-2 zile după infiltrație.

Avantajele infiltrației cu celule stem și condițiile pentru acceptarea acestora

Avantajele unei astfel de practici medicale sunt numeroase. De exemplu, procedura de recoltare, dar și cea de infiltrație se pot face în aceeași ședință. Un alt avantaj este reprezentat de lipsa efectelor secundare. Datorită faptului că produsul recoltat/injectat nu este un material străin pe care organismul să îl respingă, ci o autogrefă de la același pacient, totul decurge extrem ușor. 

Totodată, infiltrațiile cu celule stem nu sunt condiționate de vârstă, astfel că de acestea pot beneficia copii, tineri, adulți și vârstnici deopotrivă. Acest tip de celule sunt folosite de organism pe toată perioada vieții, într-adevăr în anumite etape ale sale fiind mult mai numeroase și eficiente. Nu în ultimul rând, lejeritatea practicii reprezintă un alt avantaj important. Atunci când sunt elaborate infiltrații pe baza celulelor stem din adipocite, pacientul nu are nevoie de internare, fiind o procedură minim invazivă ce se poate efectua folosind doar anestezie locală.

Pentru a fi considerată ideală pentru aplicații clinice, sursa de adipocite trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • procedura de recoltare să fie minim invazivă;
  • disponibilitate în cantități mari;
  • celulele recoltate trebuie să își păstreze viabilitatea și potențialul de diferențiere;
  • celulele trebuie să poată fi implantate într-un mod sigur și eficient, atât ca autologe (propriile celule ale pacientului), cât și ca alogene (transplantul de la o altă persoană).

Bibliografie:

Carelli S., Messaggio F., Canazza A. et al. Characteristics and Properties of Mesenchymal Stem Cells Derived from Micro-fragmented Adipose Tissue. Cell Transplantation 2014 May 6.

Tremolada C, PAlmieri G, Ricordi C. Adipocyte transplantation and stem cells: plastic surgery meets regenerative medicine. Cell Transplantation 2010 19(10):1217-23.

Zhao, C. Betzler, F. Popp, C. Bruns. Fair or Foul: Time for Standard Protocols for Potential Application of Adipose-Derived Stem Cells? J Stem Cell Res Ther (2014), 4(220):2


pasi-interventie-chirurgicala-articulara-1200x800.jpg

25/02/2022 Blog0

În urma unei intervenții chirurgicale ortopedice, indiferent unde a fost realizată și cu ce scop, aspectele legate de protecție și recuperare în procesul de vindecare sunt esențiale. Urmarea unor sfaturi elementare de protecție din partea specialiștilor pot face diferența în ceea ce privește reușita tratamentului.

Protejarea articulației după o intervenție chirurgicală

Menținerea în formă a musculaturii cu ajutorul activității fizice regulate trebuie realizată în parametrii optimi, cu intensitate minimă, cel puțin în primele luni după intervenția chirurgicală. Mușchii puternici ajută la menținerea stabilității încheieturii, scad riscul de alte accidentări, iar structurile musculare din jurul încheieturii au rolul de a absorbi șocul resimțit. Se recomandă ca programul de mișcare în acest demers să fie stabilit cu ajutorul medicului ortoped și a unui medic de recuperare medicală, în caz contrar existând riscul ca pacientul să se suprasolicite, înrăutățind din nou sănătatea articulației.

Păstrarea unei greutăți optime printr-o alimentație sănătoasă reprezintă o altă măsură de protejare a articulațiilor, depășirea limitelor de greutate recomandate de către medic aducând o presiune mare pe articulații. Spre exemplu, în timpul mersului fiecare genunchi susține o forță echivalentă de 3 până la 6 ori mai mare decât greutatea corpului. În momentul în care valorile depășesc parametrii normali, articulațiile sunt supuse unui stres constant ce poate duce la redeclanșarea afecțiunilor trecute.

Poziția corespunzătoare a corpului este un alt aspect ce trebuie luat în calcul, postura incorectă afectând sănătatea încheieturilor, în special cele ale gâtului, picioarelor, șoldurilor precum și coloana vertebrală. Atenția trebuie să fie una sporită atunci când pacientul ridică sau cară ceva. De menționat este și faptul că, atunci când pacientul ridică un obiect greu, este indicat să se folosească de mușchii principali ai corpului, flexând genunchii fără a încorda mușchii spatelui.

Recuperarea articulației în urma unei intervenții ortopedice

În ceea ce privește recuperarea articulațiilor după o intervenție chirurgicală, pacientului îi sunt recomandate ședințe de fiziokinetoterapie, cu scopul de a întări mușchii slăbiți și a redobândi mobilitatea articulației. În primele două săptămâni postoperatorii accentul va fi pus pe exercițiile cel mai puțin solicitante, folosirea ortezei sau cârjei, aplicarea pungilor cu gheață, igiena elementară și purtarea hainelor comode fiind aspecte esențiale ale primei perioade de după operație.

Treptat se va trece la mingea și bicicleta medicinală sau alte exerciții ce cresc ușor în intensitate precum ridicările, ondulările sau extensiile membrelor afectate. Rolul acestei etape este evitarea suprasolicitării, favorizând vindecarea alături de redobândirea mobilității și întărirea musculaturii. Următoarea etapă implică exerciții de tip stretching, unde intervin ulterior exerciții adiționale în funcție de nevoia pacientului și articulația aflată sub recuperare (ghemuiri pe scaun, alunecări pe perete, presă de picioare, fandări cu rezistență sau exerciții de step-up).

Se recomandă consultul unui medic ortoped la orice semn al instabilității articulare sau senzație de durere, pentru a stabili un plan de tratament în funcție de gravitatea problemei. Este necesar ca după intervenția chirurgicală să se urmărească programul de recuperare elaborat cu ajutorul ortopedului și a medicului de recuperare medicală. Reușita recuperării este direct proporțională cu strictețea și atenția cu care sunt urmate indicațiile specialistului. Examinările medicale ce trebuie efectuate în cursul procesului de recuperare cuprind un program normal de vizite la 3 săptămâni, 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni și un an.

Infiltrații cu PRP, acid hialuronic, celule stem

Nu în ultimul rând, pentru accelerarea procesului de regenerare a articulațiilor, se apelează la metode moderne de stimulare, precum infiltrațiile. Infiltrațiile se fac la nivelul părții afectate, injectându-se substanțe esențiale în procesul de vindecare și reparare. Astfel, avem 3 mari categorii de infiltrații în funcție de substanțele alese: infiltrațiile cu PRP, infiltrațiile cu acid hialuronic, respectiv infiltrațiile cu celule stem.

Infiltrațiile cu PRP (PRP – Platelet-Rich Plasma), cunoscute și ca infiltrații cu plasmă îmbogățită cu trombocite sau preparat autolog cu plasmă condiționată, presupun un tratament ce se adresează afecțiunilor musculo-scheletale, substanțele fiind injectate în articulație. Deși trombocitele sunt cunoscute mai ales pentru rolul pe care îl au în oprirea sângerării, acestea au un conținut bogat de factori regenerativi. Plasma hiperconcentrată cu trombocite aduce la locul injectării un răspuns biologic proinflamator, cu rol în regenerarea țesuturilor. Practic, în loc să folosim diverse produse farmaceutice, se folosesc factorii de creștere din sângele propriu pentru a combate afecțiuni cronice articulare, cât și în regenerarea post-traumatică sau post-chirurgicală a țesuturilo.

Infiltrația cu acid hialuronic are rolul de a stimula producerea de lichid sinovial din genunchi, fiind parte componentă a acestuia. Lichidul sinovial determină o mișcare fluidă a articulației genunchiului prin lubrifierea sa, fără să frece oasele. Acționează ca o pârghie de absorbție a șocurilor resimțite la nivelul genunchiului. În formele grave ale afecțiunilor musculo-scheletale, lichidul se găsește în cantități anormal de mici, astfel intervine acidul hialuronic cu scopul reaccelerării procesului de generare a lichidului sinovial.

Infiltrațiile cu celule stem reprezintă probabil una dintre cele mai moderne metode de tratare a afecțiunilor de ordin ortopedic sau musculo-scheletal. În esență, celulele stem stau la baza dezvoltării tuturor organismelor, având un rol principal în embriologie și refacerea țesuturilor și a rănilor. În ortopedie sunt folosite celulele stem mezenchimale obținute din măduva osoasă și țesut adipos. Cele mai multe celule stem se găsesc în țesutul adipos. Injectarea în zonele afectate duce la transformarea celulelor stem în celule specializate, fiind folosite în terapia regenerativă musculo-scheletală și articulară pentru oase.

Metoda este minim invazivă, nedureroasă, iar corpul beneficiază de un proces de vindecare prin celulele proprii.

 


accidentari-sporturi-de-iarna-1200x798.jpg

13/12/2021 Blog0

Sezonul rece vine la pachet cu mult entuziasm în rândul împătimiților sporturilor de iarnă, aceștia luându-și doza de adrenalină de pe pârtie. Schiatul sau snowboardingul sunt de departe cele mai apreciate activități sportive de sezon din țara noastră, iar practicarea acestora, și a sportului în general, poate aduce numeroase beneficii organismului. Cu toate acestea, participanții trebuie să aibă în vedere riscurile la care se expun și să respecte o serie de recomandări esențiale pentru a preveni apariția accidentărilor. Indiferent de nivelul de experiență al sportivilor. Accidentele pe pârtie sunt destul de comune, iar nivelul de experiență a sportivului nu reprezintă întotdeauna un criteriu în fața hazardului.

Importanța încălzirii înainte de practicarea sporturilor

Încălzirea stă la baza oricărui efort fizic executat corect și reprezintă un aspect extrem de important în desfășurarea sporturilor în aer liber, la temperaturi scăzute. Procesul presupune executarea unor exerciții cardiovasculare ce cresc constant în intensitate, completate de exerciții de rezistență și întindere a mușchilor, mai ales pe porțiunile ce urmează a fi cele mai solicitate.

Durata ideală pentru acest tip de antrenament este de 15-20 de minute, scopul fiind acela de a crește progresiv circulația, temperatura corpului și ritmul cardiac în vederea pregătirii organismului pentru efort. Totodată, încălzirea fizică este și un stimulent ce pregătește mintea pentru activitatea sportivă.

Starea de alertă accentuată pune creierul într-o poziție de conștient perfect activ, sporind nivelul de atenție și capacitatea de reacție. Toate acestea reprezintă aspecte esențiale pe pârtie, acolo unde neprevăzutul este principalul obstacol de pe traseu. De altfel, este deja binecunoscut faptul că majoritatea accidentelor la schi au loc la baza pârtiei, motivul fiind lipsa de atenție a sportivului, determinată de oboseală.

Motive pentru realizarea încălzirii:

  • Adaptarea cardio-vasculară la efortul specific;
  • Prevenirea unei rupturi sau suprasolicitării musculare;
  • Sporirea vitezei de reacție și a forței în cazul unei dezechilibrări.

Cele mai frecvente patologii în urma accidentelor din timpul sporturilor de iarnă

Orice activitate fizică aduce cu sine riscul unei accidentări sau lovituri, însă predispoziția afecțiunilor severe este mult mai ridicată în cazul sporturilor specifice sezonului rece. Acest lucru se întâmplă deoarece acest tip de activitate fizică implică viteză, alunecare și suprafețe dure, ceea ce necesită adoptarea unor măsuri de prevenție.

Cele mai des întâlnite patologii ortopedice survenite în urma sporturilor de iarnă:

  • Rupturi de ligament încrucișat anterior;
  • Rupturi de menisc;
  • Rupturi de ligamente colaterale;
  • Luxații de umăr;
  • Fracturi la nivelul antebrațului și gambei.

Ce facem în cazul unei accidentări?

Dacă asiști la o accidentare ce are loc în timpul desfășurării unui sport de iarnă, este bine de știut faptul că ajutorul nespecializat poate agrava starea pacientului. Astfel, se recomandă ca doar martorii care cunosc protocolul în astfel de situații să ajute persoana în cauză, până la sosirea unui echipaj specializat. Cei care nu cunosc tehnicile de prim-ajutor pot oferi suport moral, oferind totodată un minim de confort până la deplasarea personalului medical.

În general, traumatismele din timpul sporturilor de iarnă trebuie să fie urmate de vizita cât mai rapidă în cabinetul specialistului. Totuși, până la întrevederea cu medicul ortoped, pacientul poate aplica protocolul RICE (Rest, Ice, Compress, Elevate). Acesta presupune repausul zonei afectate, comprese cu gheață la nivel local, bandajarea porțiunii afectate și menținerea membrului deasupra nivelului inimii, în vederea unei bune circulații sangvine.

Recomandări pentru prevenirea accidentărilor pe pârtie

Pe lângă absența unei încălziri corecte, una dintre principalele cauze ale producerii de accidente în timpul sporturilor de iarnă este reprezentată de lipsa pregătirii fizice provizorii. Un program de antrenament desfășurat cu cel puțin 3-4 săptămâni înainte va reduce semnificativ riscul traumatismelor.

De menționat este și faptul că, în cazul schiorilor profesioniști, sunt practicate antrenamente menite să acomodeze organismul la temperaturi scăzute și altitudini înalte.

Astfel, înainte de a-ți pune clăparii trebuie să ai în vedere:

  • Efectuarea sportului regulat, astfel încât persoana să aibă o condiție fizică bună în timpul desfășurării sporturilor de iarnă;
  • Buna hidratare înaintea practicării sportului și o alimentație bogată în nutrienți;
  • Desfășurarea unui antrenament de încălzire înaintea sportului propriu-zis;
  • Utilizarea echipamentului de protecție adecvat (căști, orteze, pad-uri de protecție);
  • Instructajul făcut de personal avizat, în special în cazul începătorilor;
  • Alegerea traseelor de coborâre în mod progresiv, în funcție de gradul de dificultate.

© 2024 Dr. Ion Bogdan Codorean

Sus