Ruptură Tendon Achile

Ruptură Tendon Achile

Ruptură Tendon Achile

Ruptura de tendon ahilean este o leziune ce afectează partea din spate a piciorului. Aceasta apare cel mai frecvent în cazul persoanelor care practică sporturi de performanță aerobice, dar nu numai. Practic, orice discontinuitate a tendonului ahilean, ce survine în urma unor contracții bruște sau a unor activități sportive, poartă numele de ruptură de tendon ahilean.

Programează Consultație Sună Acum

Ce este tendonul ahilean

Tendonul ahilean este o structură puternică, fibroasă, care inseră mușchii gambei pe călcâi. Mușchii gambei sunt reprezentați în principal de mușchiul solear, în profunzime, iar mușchii gastrocnemieni la suprafață. Împreună formează grupul muscular gastro-solear. Când se contractă, acești mușchi trag de tendonul ahilean ridicând călcâiul și coborând regiunea anterioară a plantei.

Ce este ruptura de tendon ahilean

Ruptura de tendon ahilean este de obicei traumatică și apare ca urmare a unei contracții violente. Exemplul clasic este acela al unui jucător de tenis de vârstă medie, care își suprasolicită tendonul și suferă o leziune. În unele cazuri, ruptura poate fi precedată de o perioadă de tendinită, ceea ce are ca efect slăbirea tendonului.

Rupturile de tendon ahilean pot fi și parțiale – tendonul este încă unitar – și complete – se prezintă ca două bucăți separate. Rupturile complete sunt mai des întâlnite decât rupturile parțiale.

Cauze

Pentru ca ruptura de tendon ahilean să apară, este necesară o forță traumatică extrem de mare:

  • La o împingere puternică în picior, în timpul unei sărituri sau la începutul unui sprint, cu genunchiul întins
  • În timpul unei alunecări sau căzături, atunci când piciorul este dus în față pentru echilibrare
  • În timpul unei căzături de la o înălțime apreciabilă

Un tendon slăbit se rupe mai ușor. Există câteva situații în care tendonul poate fi slăbit:

  • Tendinita. Inflamația tendonului ahilean slăbește tendonul. Tendinita ahileană este mai frecventă la cei care aleargă sau practică sporturi ce implică salturi.
  • Bolile cronice. Tendoanele slăbite pot fi de asemenea cauza unor boli care întrerup aportul sangvin. Astfel de boli cronice sunt: insuficiența renală cronică, guta, leucemia, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, diabetul zaharat.
  • Utilizarea steroizilor. A fost asociat cu slăbirea tendoanelor.

Simptome

  • Durere bruscă și severă în regiunea posterioară a gleznei sau gambei
  • Zgomot asemănător unui trosnet
  • Apariția unei incizuri la câțiva cm de călcâi
  • Durerea și inflamația inițială pot fi urmate de deformarea regiunii
  • Durerea poate dispărea rapid și tendoanele mai mici pot menține flexia plantară, dar fără tendonul ahilean acest lucru este foarte dificil
  • Sprijinul în vârful degetelor și folosirea mușchilor gambei în timpul mersului sunt imposibile

Tratament

Dacă ați fost diagnosticat cu ruptură de tendon ahilean, trebuie să consultați de urgență un medic ortoped bun pentru tratament.

Scopul tratamentului este refacerea lungimii, a tensiunii tendonului și restabilirea funcției motorii la parametri normali.

Tratamentul conservator pentru ruptura de tendon ahilean

Protocolul RICE (Rest, Ice, Compression, Elevation) cuprinde:

  • Repaus fizic: activitatea care a cauzat leziunea trebuie întreruptă. Medicul ortoped poate recomanda folosirea unei cârje pentru a evita încărcarea membrului afectat.
  • Gheața: masaj folosind pungi cu gheață timp de 20 de minute, de câteva ori pe zi, dar care nu se aplică direct pe piele.
  • Compresie: bandaj elastic care previne inflamația suplimentară.
  • Ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii, tot pentru reducerea inflamației.

Imobilizarea. Medicul ortoped vă poate recomanda purtarea unei orteze sau a unui aparat gipsat. Imobilizarea poate dura între 3 și 6 săptămâni.

Tratamentul chirurgical al rupturii de tendon ahilean

Deoarece în majoritatea cazurilor ruptura de tendon ahilean este completă, aceasta necesită intervenție chirurgicală.

Intervenția chirurgicală:

  • Presupune incizie la piele și sutura capetelor libere ale tendonului rupt.
  • Are o incidență de reruptură mai mică decât tratamentul conservator.
  • Permite reluarea mai rapidă a activităților anterioare accidentului decât în cazul tratamentului conservator.
  • Este tratamentul de preferat pentru sportivii de performanță și pentru pacienții cu activități fizice intense.

Programați o Consultație

Dr. Codorean vă oferă un diagnostic precis și un plan de tratament personalizat.

Programează-te Acum +4021 9885